Alexandra Crisbășan: Self-interview

18056829_1402433973146896_4377969337256074289_n

N-am mai stat de vorbă cu mine așa, poate doar în gând, dar acolo mereu șuieră zeci de voci. Ce te-ai întreba dacă te-ai vedea prin ochii unui străin, auzindu-ți vocea prin urechile lui? Care sunt întrebările pe care nu le mai adresezi oamenilor când al lor “regulament nescris de ordine interioară” îți dă un fel de blue screen?

Îmi termin de bătut țigara și caut numărul de telefon al unei părți din personalitatea mea care să mă întrebe sau să mă lămurească.

 

9

Așa bâtă ești că nu poți să te descri în câteva cuvinte? Vii cu cereri la cei cu care vrei să faci pace?

Căzusem de acord că o să mă ajutați să dau afară energia aia creativă, în loc să o irosiți noaptea, să veniți cu zeci de planuri de a aduce o apocalipsă sau de a fugi pe o insulă în locul sau timpul somnului. Da știu că eu trebuie să scot în realitate mesajele voastre, că lumile îndepărtate, mai crude, mai dezbrăcate rămân la puterea degetelor care tastează, desenează sau declanșează.

Ăsta e un self-interview. Nu cred că mă pot descrie fără voi, vă miros până și în fumul de țigară. Nu scriu o temă pentru liceu, n-o să vă plictisiți, e ok.

Deci vrei să te întreb chestii?

Adevărul este că nu comunicăm prea des cum o fac oamenii, gândiți-vă că ieșim la un pahar. Cum ar fi să ieșim o noapte prin oraș, să ne plimbăm ca să-mi termin proiectul ăla, după ce dăm o tură prin baruri în căutare de muzică bună.

 2

De cât timp mișun eu pe aici nu reușesc să înțeleg cum poți să fii așa de dezordonată! Cred că e ceva obsesiv-compulsiv, pentru că uneori e ca și cum faci dezordine doar ca să faci curat. Acum stai ca o lepră în pat, ai scrumat doar pe lângă scrumieră. De ce n-ai aruncat pachetele alea goale și ambalajele bomboanelor? Când pleci de undeva lași numai haos în urmă. Asta dacă nu cumva vrei să-ți acoperi urmele, atunci lași mai curat decât ai găsit.

Dacă aș sta să am grijă de fiecare loc în care mă desfășor n-aș putea să mă mai ascund atât de bine. Este și ăsta un fel de echilibru. O să arunc alea când termin de scris, ce vrei? Dacă mă ridic îmi stric toată starea și pierd semnalul cu tine. Nu fac dezordine doar ca să fac curat, dar nu pot menține ordinea, e prea obositor, n-aș mai avea timp să gândesc.

Asta faci toată ziua, jur! Adaugă și gândurile noastre – normal că nu mai ai timp și devine obositoare curățenia. La ce te tot gândești atâta? Noi nu vedem.

Îmi imaginez răspunsuri în domenii cu care n-am nicio treabă, cum ar fi medicina sau știința. Analizez oameni și mă întreb dacă le-aș ține un monolog ca Sherlock Holmes câte aș nimeri dintr-un simplu “scan” în metrou. Mă gândesc la oamenii care-mi sunt dragi și cât timp îmi vor mai fi. Apoi mă gândesc iar la străini și mă întreb câți dintre oamenii cu care voi sfârși vor fi cei de la început? Prea multe realități alternative sau feluri prin care pot acțiunile evolua. Ce consecințe are reacția mea? Încerc, când îmi atrage cineva atenția să mă încalț cu pantofii lui, să joc mental în filmul lui. Când citesc gândesc sau nu, în parametri universului ăla, la miile de cărți pe care încă nu le-am citit și la zecile de cărți pe care le-aș putea scrie. Mă gândesc la tot ce văd, ce simt, mă enervează groaznic că nu pot să mă gândesc la nimic.

8

Mai ții minte prima oară când te-am rugat să nu te uiți, să nu asculți, să nu atingi, să nu te duci, să nu accepți și să ne lași pe noi să rezolvăm treaba?

Să văd doar lucrurile care nu m-ar putea răni? Glumești! Nu pot să vă ascult! Cu o imaginație bogată nu poți trăi. Nu dacă ești izolat de ea, dacă o lași să-ți creeze o utopie. Nu-mi place fericirea din vitrina “lifestyle-ului” ăla de pizdă drăguță și finuță. Mă fac suficient de fericită cioburile căzute din geamul spart sau rugina de pe burlanul de lângă. Faptul că îl pot vedea, înseamnă că sunt liberă. Și pe lângă asta, corpul îți amorțește de la adrenalină, cine nu vrea să se simtă supraom, măcar puțin? Dacă vă dați atât de tare în stambă că puteți să mă faceți să nu văd și să nu simt, atunci mai bine ocupați-vă de ceea ce trebuie înțeles după ce ascult și ating. Vă e frică că o să văd suficiente încât să nu mai am nevoie de voi?

6Carnea limitează oamenii din a vedea la propriu.

Câtă modestie! Îmi vine să formez o sectă pentru a vă preaslăvi. Poate așa elucidez misterul bibliei și aflu cine a scris, dacă s-a drogat maxim înainte sau avea pitici pe creier, dar înțeleg… Dacă aș fi putut să aleg nu aș fi fost om. Aveți noroc. Sunteți motivul pentru care cineva ar putea face descoperirea secolului sau motivul pentru care cineva poartă o cămașă de forță.

Linia asta fină este într-adevăr sublimă și confortabilă. De ce nu ai fi vrut să fii om? Toate sectele se nasc din incapacitatea omului de a accepta că este un animal.

Nu-mi convine să fiu vizibilă, materială, existentă. Mi-ar fi plăcut să fiu o ființă care nu este, dar care poate interveni, făcând excursii dintr-o lume în alta. Știi cum e, când petrecerea devine de căcat, te cari. Și nu mă refer la primejdie, ci doar la rahatul care pute, al omului, că nu e bun nici de îngrășământ. Tânjesc după confortul vostru. Flutur o pancartă când fac autostopul cu: “heeei, mă duci și pe mine acasă?” artistic vorbind.

7

Oamenii au creat atâtea lucruri, nu vrei să creezi împreună cu ei? Ce mașină speri să oprească, nu poate fi lumea asta casa ta?

O rulotă, nu mă interesează șoferul, suntem înlocuibili, temporari. Ce atâta turmă? Doar noi am inventat puzzle-ul!

Toți devenim un întreg când murim, fie doar pentru că ne mânâncă pământul. Acasă se află într-un loc cu o anumită briză, un curent ciudat – te face să te simți ca și cum privind tot ce ai putea tu să-ți închipui mai frumos, vezi un sfârșit. Spun asta cu bucurie pentru că sunt foarte curioasă de începutul acela pe care noi oamenii încă nu îl conștientizăm, poate doar voi. Ce sunteți voi? Sunteți diferiți pentru fiecare sau doar aveți o imensă listă de seriale de vizionat?

Unii oameni au o focală fixă, nu au nevoie să vadă mai departe.

Nu pot vedea dacă se apropie?

Tu ai nevoie să simți că te leagă frânghii ca să nu te împrăștii. Ei din frică se acomodează sau nu-și dau seama că sunt legați sau nu sunt deloc.

Au alte lucruri, pe care eu și voi nu le avem.

Precum?

Liniștea mormântală sau plutirea în vid, în derivă. Fie că plutești pe vapor sau pe spate, marea tot te poartă undeva – unde ai nevoie. Cât poți schimba cursul dacă te zbați? Nu pot să aud liniștea.
 

5

Unii oameni sunt făcuți să simtă fiecare colț din locul în care plutesc, alții să le sece, să facă altele. Ce auzi?

Aud un murmur din întuneric și țipete în lumină. Am mers spre liniște, trecând prin țipete și am început să aud muzică, undeva între ele. Apoi să văd cum toate culorile se mișcă și se nasc una din cealaltă. O singură dată am auzit liniște, atunci când…

*Ceilalți au început să se trezească*

Pentru că mi-a plăcut de tine azi îți mai permit o singură întrebare. După trebuie să vedem ce-ți dăm să visezi la noapte.
 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cum tai frânghiile?

Știi cusăturile acelea care se absorb ca să nu mai ai nevoie să-ți scoată firele după operație? Trebuie să intre toate sub piele.

*Dacă poți.*
 

3

Mâine mă duc la muncă, se poate să-mi fie câtuși de puțin somn?

Ai idee ce se întâmplă dacă gazda adoarme înainte să fie gata și cum sunt create visele?! Crezi că totul e așa ușor ca lumea voastră prefabricată? Stai trează până terminăm!

 1

Alexandra Crisbășan a absolvit Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, a avut câteva expoziții, scrie pentru Cultartes, Liceul Cosmic și lucrează la F64 în poziția de Content Specialist.

Toate lucrările îi aparțin Alexandrei Crisbășan.