Andrei Constantinescu: Am visat viitorul, nu aș fi vrut să fiu în el

Cafeaua de luni – martie 06 2057

Text foto

,,Atunci când m-am trezit alarma telefonului sunase deja de opt ori. Probabil i-am dat snooze involuntar dar somnul m-a tras înapoi în intestinele lui. Era luni. Cafeaua n-a avut gust în dimineața aia. Poate am fost eu de vina că am făcut-o prea slabă sau poate că-mi stătea prea mult pe cap felul în care weekendul se scursese. Duminică m-am văzut cu Ricardo. Inofensiv de altfel omul îmi spusese să ieșim la o bere și cu o bună conveninență de ”doar o bere, nu stăm la mai mult de două și la a treia deja ne oprim”. Evident că fraza aia n-a ținut nici măcar cinci minute pentru că după trei beri am început o sticlă de votcă. Ricardo preda la catedra de teorie aplicată în desen spațial a Facultății de Arte. Omul îmi era prieten de patru ani și fără niciun fel de falsă periere avea un talent nespus pentru desen. Schițele lui mă fascinau, îmi deschideau ochii către alt univers, un fel de spațiu Ricardian la care nu mulți aveau acces. De fapt, în afară de mine încă vreo trei prieteni de ai lui mai apucaseră să-i vadă desenele. Ricardo țineau ascunse desenele și-l înțelegeam în totalitate. La fel procedam și eu cu textele mele pe care le acundeam sub o scândurică desprinsă din parchet, chiar sub caloriferul din bucătărie.

Dacă citești lucrurile astea acum probabil că mi-ai găsit jurnalul. Te felicit pentru asta căci l-am ascuns atât de bine de teamă ca Grupul de Control să nu mi-l găsească. Am să rezum cât mai pe scurt treaba asta cu jurnalul, Ricardo, textele mele, schițele lui și motivul pentru care le țineam ascunse. Undeva prin 2030 societatea s-a schismatizat complet. O serie de grupuri de interese au preluat controlul în mai multe țări. La început s-a petrecut în Europa cu Franța, Belgia, Germania și Suedia. Apoi s-a extins către tot continentul iar ceea ce a fost UE a devenit Federația Unită a Statelor Europene. Sună bine până aici? Așteaptă. Nu-i totul atât de bine. Grupurile astea de interes au avut un singur scop: eliminarea creativității pure și împingerea societății către o .. matriță comună de kitsch. Pentru a putea implementa kitschul și a elimina creativitatea s-a dispus formarea Grupului de Control, un fel de instituție care blama, elimina și pedepsea orice individ care crea liber, poezie, sculptură, fotografie, proză, instalație artistică, ai prins ideea sper. La început totul a părut inofensiv dar treptat lucrurile au devenit serioase.

Îl ține bine minte și acum pe Coroian agățat de o statuie din Parcul Ioanid cu gâtlejul îndoit ca un pai expus la căldură, ochii beliți și gura căscată, ca o păpușă din cârpe la mila vântului. Grupul de Control a acționat mai întâi prin eliminarea obligată a artei. Au fost arse biblioteci întregi, au fost distruse galerii de artă iar artiștii de toate felurile băgați la zdub pe motiv de ”atitudine insubordonantă posibil cauzatoare de instabilitate socială”. Dacă te întrebi de ce n-a făcut nimeni nimic în sensul în care exprimarea liberă și publică era călcată cu bocancii pe cap.. ei bine.. s-a încercat. Au existat șapte grupuri de rezistență care au luptat cu Grupul de Control dar.. în finalitate s-a pierdut. Asta se întâmpla prin 2040 iar acum când scriu aceste rânduri suntem în 2057. Sunt 17 ani de atunci iar Ricardo, Goglea sau Filip nici nu vor să audă când încerc să lansez idei de coalizare a unui nou grup care ar putea face artă underground, o formă de exprimare liberă de care s-ar putea bucura artiștii și cei care încă au arta în sânge.

- Ești tâmpit la cap?! Ăștia-ți taie degetele mai ales că tu ești cu scrisul și tot ce ai pe hârtie vor arde sau se vor șterge la cur cu ele. Ai uitat ce au făcut și cu diversitățile din punct de vedere sexual? – ăsta-i Ricardo care ține la mine ca la un frate iar atunci când mi-a lansat replica asta eram la mine în sufragerie cu câte o țigară în bot privind pe bulevardul sufocat de mașini.

Poate te întrebi ce fel de artă există acum. Bine… sunt generos, artă e mult spus. Acum diverși apropiați de regimul politic primesc sume imense pentru lucrări fade, fără gust, indigerabil de proaste. Ca de exemplu, pentru o sferă gigant amplasată într-o mare piață din oraș municipalitatea a plătit 11 milioane de euro în contul unui sculptor obscur, un ”Ioanid Sgolborea”, iar ceremonia de primire a lucărir a mai costat încă ceva sute de mii de euro.

Vorbesc cu Ricardo cât de des pot, ne vedem însă din ce în ce mai rar pentru că Grupul de Control ne-a luat în vizor de vreo trei ani. Suntem vizați ca fiind ”suspecți de atitudine insubordonată posibil cauzatoare de instabilitate socială” iar asta înseamnă că atât eu, cât și Ricardo, suntem urmăriți de străini de cel puțin trei ori pe săptămână. Ciudat că-n ultima lună n-am mai văzut pe nimeni filând zonele pe care le frecventez. ”

Ascunde, ascunde asta și luptă pentru artă – 02 mai 2057

,,Încerc să fiu cât de scurt posibil. Ricardo e la mine. Eu sunt în baie acum. La ușa apartamentului e Grupul de Control. Ricardo le-a deschis și îi ține ocupați un pic. Cine, oricine citește asta acum… LUPTAȚI PENTRU LIBERTATEA ARTEI. Luptați pentru exprimare, e tot ce ne-a rămas.”

Andrei Constantinescu este jurnalist republican din Ploiești cu aspirații de dreptate în sânge. Nu crede în politică, iubește poveștile și scrie despre lucruri prea interesante pentru unii însă prea neinteresate pentru el.