Andrei Constantinescu: Ce sună la Palatul Telefoanelor? Introspecția unui colos adormit

Dacă vei curge vreodată pe Calea Victoriei vei da de Palatul Telefoanelor. Înalt, rece și impunător. Clădirea care a îngropat atâta istorie și a dezgropat încă pe atât cât nu te-ai fi putut aștepta. Nu am știut niciodată de ce unei clădiri monument istoric i s-a spus ”Palatul Telefoanelor”. La vremea lui, imobilul a fost botezat cu fast și a fost martor la îngroparea unui sit cultural extrem de important în viața culturală a Capitalei. Unde acum o mână de corporatiști își odihnește dosurile pe scaune din material și plastic se reculegeau nume mari românești: Ion Minulescu, George Coșbuc, Camil Ressu, Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Dimitre Paciurea, Alexandru Szathmari, Emil Gârleanu și lista poate continua. Ajung la Matei Millo colț cu Calea Victoriei. Niciun telefon nu mai sună la Palat.

IMG_5515

Pe un perimetru destul de mare clădirea privește în sus cu turn cu tot. Nouă etaje de imobil cu schelet metalic, primul de acest gen ridicat în București. Echipele de muncitori de la Uzinele și Domeniile de Fier Reșița trebuie să fi lucrat cu pasiune și spor. Colosul nu a putut fi dărâmat la bombardamentele din Cel de-al Doilea Război Mondial. Vechea intrare principală e dominată de o emblemă a unei companii nemțești. Două steaguri înfipte în carnea clădirii flutură a gol. Intrarea-i blocată și bezna din interior rânjește a solitudine. Ceva mai sus, la actuala intrare în Palat stau Louis Weeks, Algz van Saanen și Walter Froy.

Au hârtii mari în mâini. Planuri pentru structura arhitecturală a clădirii. Prives în sus, susură din mustăți și se consultă. Trec pe lângă grupul de arhitecți și ei îmi zâmbesc turnicheții de la poarta de acces. Un paznic doarme cu capul în palmă. E trecut de 40 de ani. Neoanele îl scaldă numai bine. Pe colțul din dreapta, cum privești Palatul Telefoanelor, boierul Iancu Oteteleșanu se freacă pe burtă. Se uită-n sus. Vede ferestrele pătrățoase ca niște taste de telefon. Nu înțelege. Mă vede și deschide gura de sub o mustață îngrijită. ”Tinere, ce-i hardughia asta aici pe locul terasei mele?”. Nu știu ce să-i răspund. Dacă i-aș prezenta Palatul Telefoanelor ca mamutul care a aterizat pe vechea lui terasă poate că s-ar supăra. ”E Palatul Telefoanelor bre. A fost construit în Art-Deco, modernism, bunătatea progresului în tipar de arhitectură”. Omul se freacă după ureche. Cât de bou sunt. Ce să înțeleagă de Art-Deco? Ce explicație să-i servesc pentru un om care a construit de la zero un loc renumit și îl vede acum inexistent?

IMG_5516

IMG_5512

Profit că se freacă iar pe burtă și trec de el. Cobor pe Matei Millo, e timpul să vedem spatele balenei din beton. ”După asta trebuie să facem și un general. E prea mare ca să nu aibă măcar un general”, îmi spune Sorin Florea cu obiectivul în palma stângă. Pe Millo nu există iluminat public prea bun. Bucureștenizarea nu se simte aici. O gheretă mică și albă păzește o barieră de parcare. Aspectul Palatului Telefoanelor e șters, nu-s culori aici, nici măcar în monocrom probabil că n-ai percepe vreo inflexiune. Doar câteva lumini stau aprinse la birourile de la etajul doi și trei. Hibernare prin juxtapunere de lucru prefăcut. Nu-mi dau seama dacă masa la care stătea Coșbuc ar fi fost aici în parcare sau mai sus la intrarea principală. La cei 52, 2 metri înălțime Palatul Telefoanelor nu mai prezintă interes. Nici pentru companii gigantice care îl vând pe preț de nimic, nici pentru statul român care se comportă ca o soacră mare prin indecizie de achiziționare ori ba.

IMG_5522

Din septembrie anul trecut niciun telefon nu mai sună la Palat. Soarta clădirii e aceeași cu soarta omenirii, incerte, latente și nesigure. Oteteleșanu mă vede din colțul lui și-mi face cu mâna. Are un zâmbet blocat pe față. Bietul chiabur, e îmbătat de amărăciune. Ajung cu Sorin din nou în fața clădirii. Ne-au dispărut și arhitecții, și-a luat tălpășița și boierul. La pas pe lângă clădire zeci de ochi ai fațadei ne privesc curioși. Eu nu mă uit la ei. Sorin vede într-un fel prin obiectivul lui, eu privesc altfel printr-o perspectivă săracă și optic umanizată.

IMG_5506

File de istorie:

Palatul Telefoanelor din București este prima clădire cu structură metalică construită în România și în Capitală. Lucrările de ridicare ale imobilului s-au petrecut între anii 1929-1934. Este primul suflu de modernitate arhitecturală impus orașului prin stilul Art-Deco. Palatul Telefoanelor a fost cea mai înaltă clădire a peisajului bucureștean până în anii 70 ridicată în stil zgârie-nori americani.  

IMG_5509

Andrei Constantinescu este jurnalist republican din Ploiești cu aspirații de dreptate în sânge. Nu crede în politică, iubește poveștile și scrie despre lucruri prea interesante pentru unii însă prea neinteresate pentru el.

Fotografii de Sorin Florea.