Andrei Constantinescu în dialog cu Harlequin_Jack: Facem muzică să putem plăti întreținerea. Underground… as they come to amuse

Foto main

Muzica din România și-a modificat genele în ultimii ani în așa fel încât au ieșit o groază de hibrizi și experimente eșuate.  De prin jungla lucrurilor comerciale mai răsar din când în când și note muzicale, melodii decente sau ritmuri în adevăratul sens al cuvântului. Până la urmă fiecare ascultă ce vrea și ce-i place. Singura regulă de bază când îți trântești căștile pe urechi ar trebui să fie ”Ce înveți din zdruncinătura timpanelor?”. Lumea nu mai ascultă muzică pentru plăcere sau educare. Lumea ascultă ce se ascultă. Lucrul ăsta lasă sechele și găuri mari printre tinerii din ziua de astăzi. Să schimbi ceva nu prea ai cum. Să te împotrivești curentului de mizerii, e foarte greu. Tot ce poți să faci este să-ți alegi bine eroii muzicali.

De Harlequin_Jack am dat printr-o coincidență mare cât un pepene de Dăbuleni. La un eveniment stradal oarecare pe scenă au urcat patru băieți. Mare parte din ei ochelariști. Am empatizat cu ei pentru că și eu am patru ochi de ceva vreme. După vreo două melodii am înțeles câte ceva despre oamenii ăștia. Nu mi-a fost totuși de ajuns. Documentarea m-a dus la câteva simple lucruri. Harlequin_Jack sunt altfel decât ceilalți. Știu, toți spun asta. Poți să mă crezi, poți să nu. Dacă i-ai asculta ai vedea că acolo în corzile și tobele lor e ceva nou. Ceva care nu prea găsești pe la noi. L-am cunoscut pe Alex care a mediat până la urmă interviul ăsta. După câteva săptămâni de planificare și aranjare ne-am văzut să vorbim. Autograf n-am luat dacă asta vă întrebați.

Printr-o ploaie infernală Bucureștiul se îneca din canalizare în canalizare. M-am văzut cu Harlequi_Jack la Joker’s bar. Un locșor bine pitit pe Lipscani la număr 19. Tematica birtului e bună. Prețurile sunt excelente și atmosfera e numai bună de stat și băut.

După ce Harlequin s-a strâns în formație completă ne-am trântit niște beri și shot-uri în față și ne-am pus pe discuții. Într-o cămăruță obscură cu lumină chioară ne-am înecat cu fum de țigară și întrebările au curs cu nemiluita. Ideea generală despre muzica din România? Sigur, clar și de acord: ”Facem muzică din plăcere, plătiți intrările la concerte să ne putem plăti și noi întreținerea.”

Foto 1 de spart text

De ce cântați muzica pe care o cântați acum ținând cont că mare parte din muzica românească adoptă un stil extrem de comercial?

Tîrcovnicu Claudiu: În primul rând noi nu cântăm pentru bani. Cântăm de plăcere stilul ăsta și pentru că nu se aude așa ceva în România. Pentru că vrem să nu se audă așa ceva în România.

Alex Doppelganger: Bă.. eu cânt pentru bani, femei și plăcere. Adică eu cânt pentru toate. Cânt și de plăcere. Dacă era să cânt doar pentru plăcere rămâneam la mine în apartament și eram… cum era aia? Dj de sufragerie ca să spun așa. Oricum știi clișeul ăla ”Noi cântăm de plăcere dar eventual să iasă și niște bani.. și glorie și femei”. Na!

Enescu Lazăr: Știi, avem piesa aia ”Bounce” și intră solo-ul ăla dubios de zici că-i pe LSD .. uite pentru asta cântăm. Cântăm pentru solo-ul ăla pe LSD pe care nu-l mai auzi în altă parte, la altă formație. E ceva nou și de ce nu? Poate în viitor asta o să fie pentru bani. Nu știu… poate.

Narcis Axinte: Când ne-am apucat noi de cântat am mers pe ideea să facem ceva ce nu s-a mai făcut în România. Asta cu banii e complicată pentru că ne trebuie bani ca să ne luăm scule, ne trebuie bani ca să avem repetiții, să sunăm mai bine. Din punctul meu de vedere ar trebui să fie mereu specificat ”Plătiți intrarea la concerte!”. Nu se trăiește din asta, cel puțin nu la noi. Ne ajută să supraviețuim și să sunăm mai bine.

Foto 2 de spart text  - Țîrcovnicu Claudiu - tobe

Poate că lumea nu vă știe chiar de la început. Piesa voastră care a prins cel mai bine până acuma  este ”Vitamins”. Care-i povestea din spatele ei?

Narcis Axinte: În versurile de la ”Vitamins” e vorba de un standard, de un gen de tipă căreia place să fie wannabe roackăriță. Nu neapărat tipă. E o piesă dedicată fakerilor în general. Sunt foarte multe trupe care vor să aibă atitudinea de rock star dar nu prea le iese, dar nu neapărat trupe, cunosc o groază de oameni care cred că ei sunt rebeli, răzvărtiți, dar fără niciun fel de scop. Asta-i povestea, o rebeliune wannabe.

Prima voastră ieșire din țară ca trupă a fost în Austria. E vorba despre un concert la un club din Viena. Mai multe detalii despre?

Narcis Axinte: Acum ceva timp trupa avea altă componență și alt nume, se numea Eloize. Aveam în componență un băiat care se numește Radu Diaconescu, el basist fiind. El a plecat în Viena. S-a mutat acolo din motive de dragoste. Cu ajutorul lui am ajuns acolo. Cu ocazia asta am și înregistrat ceva la studioul Deuce Pop de acolo.

Din păcate nu putem folosi piesa în România dar va apărea pe net și va putea fi ascultată. Piesa este un fel de remix/cover a melodiei ”Packed like sardines in a crushed tin box” de la Radiohead. În afară de linia melodică restul elementelor din piesă sunt lucrurile noastre originale. Piesa va avea și un videoclip din mai multe colaje video. În mare ce am filmat noi cât am stat în Viena.

Ce părere aveți despre casele din discuri și semnarea unui viitor accord cu o așa entitate în România?

Narcis Axinte: Ideal ar fi să semnăm cu o casă de discuri pentru că reduce cumva din cheltuielile personale. Doar că, nu știu cine s-ar risca momentan să ia muzica noastră, genul acesta care nu prea e așa de comercial. Urmează să semnăm cu GreenVille Music care este un label și nu o casă de discuri, acolo unde am și înregistrat viitorul album.

Ne ferim totuși de casele de discuri, vrem să păstrăm produsul să fie al nostru, să fie în mâinile noastre. Cel puțin la primul disc să fie așa. Casele de discuri impugîn și foarte multe pretenții și noi nu vrem asta.

Alex Doppelganger: Eu personal, și știu că și restul dintre noi, avem mari probleme să ni se impună ce să facem. Dacă intrăm la o casă de discuri va fi dificil. Practic nu am mai fi noi. Nu aș vrea să facem un compromis din ăla ”Da mă bine. Primul album îl facem comercial cum vor ei și abia de al al doilea al treilea căntăm și noi ceva”.

Foto 3 de spart text Alex Doppelganger - clape si sintetizator

Muzica pe care o faceți credeți că educă publicul într-un fel? Ce fel de educație muzicală credeți că transmiteți?

Alex Doppelganger: Eu nu cred că educăm. Fiecare e liber să asculte ce fel de muzică vrea.

Narcis Axinte: Eu cred că trebuie educat totuși publicul pentru că a trecut vremea vers-refren-vers-refren-solo și iarărși refren. E structura clasică a muzicii din România și ne-am cam plictisit cu toții de asta. Încercăm să oferim o alternativă la așa ceva, unde la noi în țară nu prea ai alternative.

Targetul nostru ar vrea să fie ”oricine vrea să asculte ceva diferit”. Ne dorim să nu adoptăm aceleași structure muzicale care s-au mai făcut în România.

Tîrcovnicu Claudiu: După părerea mea nu prea poți să educi efectul de turmă. Publicul de la noi e obișnuit să stagneze la structura aia vers-refren-vers-refren. Când vine cineva cu o structură nouă intervine critica. Păcat că lumea nu ascultă. Până la urmă e o stare de spirit.

Enescu Lazăr: Chestia asta cu educatul publicului nu e nepărat de trupă. Nu ține neapărat de trupă. Vine de la cei care fac evenimente muzicale, cei care fac concertele. Pentru că ăia care fac evenimentele nu promovează formațiile și oamenii noi. Cei din underground sunt puși întotdeauna acolo cu litere mici pe afiș.

Dacă s-ar întoarce afișul și cei care sunt mai noi, mai proaspeți ar fi cu litere mari pe afișe poate s-ar duce totuși către o educare a publicului. Deci educarea publicului nu vine neapărat de la cei care fac muzică, ci de la cei care o aduc și o promovează.

Narcis Axinte: Pe deasupra, nu prea sunt promovate trupele românești. Lumea se înghesuie dacă vine o trupă din afară chiar dacă nu este una cunoscută sau foarte cunoscută. Avem ca popor încă obsesia cu ce e din afară e întotdeauna mai bun. Când nu e de fapt chiar așa.

Stilul vostru musical de unde se inspiră? Ne-ar ajuta câteva exemple.

Narcis Axinte: În mare parte din ce compun și ce scriu ne inspirăm de la Radiohead, Placebo printre primele albume, Muse la fel, pentru că s-au cam stricat. Ar mai fi Arctic Monkeys, o mare inspirație pentru noi, cel puțin structural vorbind. Ascultăm și muzică electronică, James Blake, Kasabian, cam în zona asta.

Enescu Lazăr: La mine la bass am un alt tip de a cânta. La chitară cânți într-un fel, la bass cânți în alt fel. Chiar dacă vorbim de influențe, la noi în trupă fiecare își aduce contribuția, deși ideile de bază sunt ale lui Narcis. În cazul meu, bassul pe care-l cânt are o amprentă mai aparte.

Alex Doppelganger: Pentru mine influențele mari sunt jazz-ul și muzica instrumentală și clasică. Ai putea să spui că muzica pe care o facem, dacă i-ai scoate versurile, ar putea trece drept soundtrack de film. Pentru noi și soundtrack-urile sunt o influență mare.

Avem multe trupe de legătură, așa-i. Există un fel de backbone pentru trupa asta pentru că avem câteva formații pe care le ascultăm cu toții.

Tîrcovnicu Claudiu: În ultimul timp jazz-ul a fost și pentru mine o mare influență. Vreau să văd dacă pot implementa lucrul ăsta pe partea de tobe. Poate pe viitorul album o să fie ceva între dansabil, rock, jazz, habar nu am. Aparte de influențe e important la noi să ne suportăm și toate tâmpeniile pe care le zicem, toate înjurăturile de mame și așa mai departe. Nu putem să ne certăm între noi.

Foto 4 de spart text - Lazăr Enescu - chitara bass

Pe 1 noiembrie aveți lansare de album, primul album. De unde a plecat ideea de album și cum o să fie mixul de piese?

Tîrcovnicu Claudiu: Lansarea o să fie în Underworld pe 1 noiembrie. Ideea de album a pornit de când ne-am apucat de muzică. Toate ideile au fost ale lui Narcis pentru album. Fiecare melodie are o poveste. Albumul de va numi ”Murder Party”.

 Narcis Axinte: La ”Murder Party” visam de foarte mult timp. O să conțină 13 piese. Sunt obsedat de un număr impar pe un album. Cumva de pe albumul ăsta sigur ați auzit mai multe piese, live-uri prin diverse locuri pe unde am mai cântat. Albumul ăsta e un fel de sărbătoare pentru noi. E o concretizare, un punct pentru a putea trece mai departe după atâția ani. E o etapă bună pentru noi.

Mixtura de piese este foarte aparte. O piesă nu seamănă cu alta. Poate sună puțin arogant dar am reușit să ne facem propriul stil și sunet. Albumul poate aduce la un loc mai multe pături de ascultători.

Tîrcovnicu Claudiu: Pe scurt, ne dorim să creăm și altceva. Suntem entuziasmați că albumul o să aibă succes.

Cine creează haos în trupă și cine restabilește ordinea? Bănuiesc că aveți și contre sau dispute nu?

Tîrcovnicu Claudiu: Tobele fac cel mai mare haos. Din punct de vedere structural probabil toți facem haos. Întodeauna avem părțile noastre individuale care țin de orgoliul fiecăruia și care ne fac să fim așa cum suntem.

Alex Doppelganger: Să știi că eu mă contrazic destul de des cu lumea, dar, mai ales cu Narcis. E o chestie din aia de love și hate relationship. Ne contrazicem. Știu că toată lumea are idei bune, și eu am idei bune, dar până la urmă găsim un compromis și atunci când ne contrăm.

Cine mai face cel mai des ordinea din haos? Ăla care e cu gândul cel mai des la finalitatea piesei, la piesă în sine.

Narcis Axinte: Eu zic că înregistratul face ordinea de fapt. Ordinea din tot haosul vine prin înregistrări, eu unul așa consider. Întotdeauna tind spre cât mai mult exercițiu și repetiții non-stop dacă s-ar putea.

Enescu Lazăr: În Harlequin_Jack până la urmă între noi ne facem ordine și dezordine. Suntem ca frații și ca surorile.

Foto 5 de spart text - Narcis Axinste - voce si chitara

La ce vă așteptați mai departe după lansarea primului album?

Alex Doppelganger: Ca să fiu cât de realist posibil o să-ți spun că vor exista oameni care nu vor înțelege ce se petrece. Alții ne vor felicita, alții ne vor critica. Mie personal îmi place cum sună tot cumulul ăsta. Oricum nu ai să poți să mulțumești pe toată lumea, asta-i clar.

Țîrcovnicu Claudiu: Sincer să fiu, vor fi oameni care vor aprecia, alții nu-l vor băga în seamă. Noi o să vrem să trimitem albumul și-n afară și de acolo vrem să avem un feedback bun. Suntem tare curioși ce răspunsuri vom primi de acolo. Oamenii-s mai deschiși către nou. Nici acolo nu-i zeitatea muzicii punct.

Enescu Lazăr: După albumul ăsta publicul o să fie ”Băi… Harlequin_Jack. Mhh să vedem. Ascult la modul e șmecher sau nu ascult că habar n-am cine-s ăștia”. Ori asculți ori nu asculți. Vor fi două tabere.

Narcis Axinte: Ăăăhhmm cu siguranță pot să spun că oricum ar fi reacția vă spun că nu s-a mai făcut așa ceva în țară la noi. Am căutat intens și underground și dintre ceilalți nu sună nimeni ca noi. Ar fi ok dacă ar începe lumea să gândească că se poate și altfel.

Tind să cred la ideea lui Lazăr ori you love it, ori you hate it. Sunt fel și fel de oameni. Pentru public, vrem să veniți în număr mare la lansare și veniți la concert pentru distracție. E o sărbătoare lansarea asta.

Țîrcovnicu Claudiu: Și nu uitați să ne cumpărați albumul că trebuie să plătim întreținerea.

Narcis Axinte: Mulțumim oricum Underworld pentru că ne primește și Crowd Control că ne ajută cu tot și lui DJ Dudescu pentru după.

Andrei Constantinescu este jurnalist republican din Ploiești cu aspirații de dreptate în sânge. Nu crede în politică, iubește poveștile și scrie despre lucruri prea interesante pentru unii însă prea neinteresate pentru el.

Fotografii de Paul Alexandru - Student full time, cu job part time în advertising și pasionat de fotografie în timpul rămas.