Bucureştiul lui Matei Gaginsky

 

M-am născut în Bucureşti în 1997. Pe la 2-3 ani am plecat cu părinţii mei în America, unde am locuit aproape 10 ani. M-am întors în Bucureşti acum 2 ani şi încă e ciudat să mă gandesc că Bucureştiul îmi aparţine, că e al “lui” Matei Gaginsky. Pentru mine asta ar însemna să am intimitatea aia de “hometown”, care constă dintr-un subînţeles al vieţii cotidiene şi o oarecare lipsă de inhibiţie faţă de oamenii pe care îi cunosc şi locurile prin care trec.

THOMAS UMBERLLA TO

Dar, mi-e greu uneori să comunic şi să relaţionez cu Bucureştiul. Mult se datorează barierii lingvistice care cauzează dificultăţi în articularea gândurilor sau emoţiilor mele. În același timp, în suburbiile Washington D.C.-ului am crescut într-o societate unde eram înconjurat de o atitudine posesivă şi protectivă, în care comunitatea şi şcoala funcţionau în așa fel încât erai ferit de lucrurile care ţi-ar putea cauza rău sau nelinişte. Mi se pare că în Bucureşti viaţa e mai “free-form” şi dezorganizată dar în acelaşi timp simt şi un fel de dezlănţuire de la limitările suburbiei. Deşi suferinţa oamenilor pare mai vizibilă şi exteriorizată aici, eşti liber să-ţi iei viaţa în mâinile tale la o vârstă foarte mică şi te poţi dezvolta cu un sens aprofundat al respectului de sine şi de responsabilitate.

Sunt multe lucruri în pozele mele care reflectă acest “culture shock”. Timp de multe luni Bucureştiul mi-a fost ceva extraterestru. Mi se pare că mulţi oameni sau animale care apar în pozele mele au poziţii şi posturi care semnifică lucrul asta; câinele care stă încovrigat şi adormit sub soare, femeia care stă stingheră în spatele câinelui (cealaltă poză cu un câine). Mi-e frică să mă apropii de subiect, aşa că multe poze surprind şi singurătatea subiectului, dar în acelaşi timp dezvăluiesc şi distanţă între mine şi mediul înconjurător.

E ironic cumva, pentru că fotografia mă apropie de oraş. Mă regăsesc în ce văd şi de multe ori am o conexiune emoţională cu lucrurile pe care le fotografiez precum monotonia rutinei mele care se reflectă în rândurile nesfârşite de geamuri de-a lungul blocurilor, umorul meu regăsit pe fețele prieteniilor mei sau lipsa mea de apartenenţă în resemnarea oameniilor străzii.

bukarest WOMAN ON CALEA GRIVITEI W0RK SICK OF BEATING popescu poli armando PISSSSS no shoes mario MAN listen to this its not ok IOSEFINA embrace DOG SLEEP TIME dog and person DARK CARS danut and bogdan CHIPPY calea grivitei graff

Matei Gaginsky are 17 și este elev pasionat de fotografie analog. A trăit o perioadă în Washington D.C., iar de 2 ani s-a întors la București unde studiază la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc”.