Cristi Radu: În dialog cu Alina-Maria Dumitru

Fie că trecem în grabă, fie că zăbovim o vreme admirând o fațadă Art Deco, arhitectura industrială veche sau cea a Modernismului Socialist, orașul ne privește. De multe ori, însă, orașul rămâne neobservat chiar de către cei care ar trebui să aibă grijă de el. De câte ori ne-am oprit din ritmul alert al vieții de zi cu zi să observăm casa aia mișto din fostul cartier evreiesc pe a cărei fațadă e scris „Pericol de prăbușire, treceți pe trotuarul de vizavi”? Mai mult, de câtre ori ne-am întrebat ce reflectă asta despre noi, locuitori ai orașului în care construcții sunt lăsate să moară încet? Cristi Radu vorbește pe Instagram @raidenbucharest și nu numai despre București, prin imagini. I-am adresat câteva întrebări.

20229583_782765725228520_7748264541515976497_o

Pe contul tău de Instagram te prezinți drept un „urban storyteller”. Poți să ne explici ce înseamnă pentru tine „urban storytelling”?

Înseamnă, în viziunea mea, o reinterpretare a antropologiei urbane clasice, o explorare a țesuturilor orașului dintr-o perspectivă contemporană, căutarea poveștilor de impact și fațetelor mai puțin cunoscute ale Bucureștiului și prezentarea lor unui public cât mai larg, cu scopul de a promova explorarea urbană și a crește interesul pentru ce are de oferit orașul ăsta.

De ce te-a atras mai degrabă să surprinzi în fotografii arhitectura orașului și de ce nu te-ai îndreptat către fotografia stradală? Ce spune mai mult arhitectura despre oameni decât spun oamenii despre oameni?

E un fel de defect profesional. În 2007, când am început să scriu despre București pe Rezistența Urbană, clădirile m-au ajutat cel mai mult să înțeleg ce s-a întâmplat în capitală. Clădiri vechi care s-au păstrat, clădiri care au fost demolate, clădiri care au fost modificate, etc. Clădirile prezentului m-au făcut să-mi pun întrebările care m-au dus spre cercetare și apoi să povestesc ce-am găsit. În general fațadele sunt ale orașului și modul în care arată clădirile spune multe despre cetățeni, dar și despre administrația locală. Clădirile sunt primul lucru pe care-l observi într-un oraș, înainte să interacționezi cu oamenii locului.

15391322_1159773047474712_9066439505742910339_o

În ce alte proiecte ești implicat?

Am o arie destul de largă de proiecte în care mă implic, de la susținerea de prezentări tip Then vs. Now (seria “Mașina Timpului”, relansată în 2014 și ajunsă la episodul 8, există o cerere mare) la tururi alternative de oraș, organizare de expoziții (cum a fost “Ciao Bucarest – Influențe urbane italiene în București” în colaborare cu Ambasada Italiei, anul trecut) și fel de fel de inițiative culturale menite să aducă Bucureștiul real, autentic în prim-plan, pentru că acum în mainstream se preferă pastișele,  clișeele obosite și povestioarele inventate.

Care e povestea cea mai frumoasă pe care o spune Bucureștiul? Dar cea mai puțin frumoasă?

Cea mai frumoasă poveste pe care o spune capitala e cea a supraviețuirii ei în secolul 20. Au fost invazii, războaie și bombardamente, cutremure, sistematizări aberante și uite că Bucureștiul încă există, cu bune și cu rele, e ca un bătrân încercat rău de tot de viață. Povestea mai puțin frumoasă are legătură cu prezentul și cu batjocorirea orașului de către același tandem cetățeni-autorități, primii din lipsă de informare și priorități personale paralele, cele din urmă din incompetență, refuzul de a înțelege urbea și deseori reavoință.

Există zone mai puțin cunoscute sau neobișnuite pe care obișnuiai să le explorezi sau care te-au marcat în copilărie și care au influențat interesul tău actual pentru explorări urbane?

În copilărie m-a marcat ceea ce mai rămăsese din vechea mahala Dudești. Era o porțiune a fostului cartier pe lângă Depoul RATB Dudești scăpată la limită de demolare, deși majoritatea locatarilor din casele de acolo primiseră preavize de demolare la final de 1989. Aveam rude care stăteau la casă acolo, o casă-vagon relativ modestă din anii ’20, cu o curte pe lung unde mă jucam. Am descoperit la pas simplitatea unei mahalale cu străzi pavate cu piatră de râu și unde timpul curgea altfel decât în cartierul de blocuri unde locuiam. Cred că rădăcinile pasiunii pentru explorarea urbană acolo sunt.

20353823_10213636671410269_1341697876_o

Am observat că unele dintre fotografiile tale au și un puternic substrat critic, practic vezi fotografia ca fiind un mod eficient de a atrage atenția asupra unor probleme legate de felul în care autoritățile și/sau societatea se raportează la cultură și patrimoniu? Există alte motive care te-au impulsionat să surprinzi diverse colțuri ale Bucureștiului în fotografiile tale?  

Sigur, consider că povestea Bucureștiului trebuie spusă integral și asumată. Nu mă feresc să pun degetul pe rană când e cazul și da, fotografia poate fi o metodă de protest și de creștere a gradului de cunoaștere în cazul unor probleme fundamentale cum ar fi, de exemplu, lipsa consolidării imobilelor cu risc seismic, salubritatea deficitară sau distrugerea spiritului orașului autentic prin demolări sau prin anvelopări termice executate prost. Mă întristează când văd entități așa-zis civice care acționează aparent la comandă politică și împing în spațiul public probleme de moment și mai puțin relevante decât cele structurale ale Bucureștiului, de care mai nimeni nu se preocupă serios. Câștigul politic de moment, acțiunile de imagine și revolta la comandă nu lasă să fie dezbătută serios și așezat agenda reală a capitalei.

De când ai devenit interesat de explorarea spațiului urban?

Concret, din facultate. Având cursuri în centru, obișnuiam să mă plimb înainte sau după ele și încercam să merg mereu pe altă rută. Așa am învățat ce înseamnă eclectismul arhitectural unic al capitalei.

15370110_1159783650806985_3671560731475291705_o

Cum ai ajuns să faci explorări urbane și cum ai decis să împărtășești ceea ce observi cu noi?

Explorarea urbană nu se termină niciodată, așa că și în prezent explorez părți ale Bucureștiului pe care nu le știam. Mereu am vrut să împărtășesc cu alții ce observ pe teren, fie că scriu, vorbesc sau pozez. În 2007, un bun prieten m-a invitat să scriu la Rezistența Urbană despre București și așa am devenit practic cunoscut în sfera asta de urban, într-o vreme când blogosfera românească era foarte săracă. Am fost unul dintre pionierii explorării urbane pe stil nou, total diferit de cel adoptat, să zicem, de Teleenciclopedia. Fără limbă de lemn, cu informații acesibile și cât mai vizual, cu multe poze.

20157401_782767911894968_6290804099726119816_o

De ce crezi că au devenit așa vizibile fotografiile pe care le postezi?

Cred că lumea e atrasă de prezentarea neșlefuită a unor locuri poate altcumva familiare, de ilustrarea din unghiuri mai puțin comune a orașului. În sfera publică nu se promovează deloc direcția asta și se merge pe același clișeu etern cu Ateneul pozat din față.

De ce are nevoie cineva să devină un influencer?

Habar n-am, eu nu sunt mare fan al termenului. Eu doar postez ce-mi place și ce mă interesează. Cine e interesat, mă urmărește. A, un element esențial cred că e comunicarea cu publicul, să nu alunecăm înspre un monolog.

Ce părere ai despre „shaorma urbană” de care ai pomenit la un moment dat în descrierea unei fotografii? Consideri că e un trademark sau ar putea fi folosit ca un trademark al peisajului urban bucureștean? Consideri că arată un mod de raportare la cultură și patrimoniu al societății noastre?

Conceptul de „shaorma urbană” cred că se potrivește perfect Bucureștiului din zilele noastre, un oraș care rupe norma eclectismului, sub toate aspectele. Da, societatea românească și stadiul general al culturii de la noi sunt, momentan, tributare shaormei, care ne place cu de toate. Mă bucur că am reușit să pun umărul la crearea unei comunități cu atitudine, în care oamenii nu acceptă status quo-ul, pun întrebări, cer eficiență de la autorități și în același timp văd cum se pot implica și ei în viața comunităților locale din care fac parte.

20289756_10213636671490271_505921345_n

Ai anumite clădiri sau peisaje urbane favorite?

După mai bine de 10 ani de explorare și promovare a Bucureștiului pe toate canalele posibile mi-e greu să aleg ceva punctual. Eu văd orașul ca pe o ființă vie, ca pe un mecanism momentan gripat. Ca atare, pot vorbi doar în linii generale: îmi place arhitectura industrială veche, mă interesează casele bătrânești, aproape țărănești de secol 19 deja foarte rare (ancore care atestă de unde venim), mă încântă prin frumusețea decorațiunilor unele vile belle epoque de la 1900, îmi plac inovația și creativitatea din formele Art Deco interbelice, dar îmi place și minimalismul postbelic al modernismului socialist (anumite clădiri din anii ’60-’70 cu tot cu finisajele lor originale, de exemplu). Bucureștiul este un oraș distopian pe alocuri și postapocaliptic ici-colo, dar are un farmec inegalabil.

Sunt zone pe care nu le-ai explorat până acum și pe care ți-ai propus să le explorezi în viitor?

Evident, pentru că Bucureștiul chiar e un oraș măricel. Mi-aș dori să explorez mai mult partea adiacentă salbei de lacuri și zonele periferice unde se trăiește încă precum în mahalalele din cronicile de acum un secol, dar am în plan să văd și niște spații industriale unde n-am ajuns până acum. Ca de obicei, caut mereu noi oportunități de pozare a orașului de pe acoperișuri cât mai înalte.

 

Cristi Radu este un explorator și un „urban storyteller”. Activează în sfera culturală bucureșteană de mai bine de 10 ani. Susține prezentări, conferințe, organizează tururi de oraș, expoziții etc. în care surprinde Bucureștiul cu toate fațetele sale. Membru fondator Rezistența Urbană. Instagram @raidenbucharest. 

Alina-Maria Dumitru scrie pentru diverse publicații, a terminat istoria artei și a devenit de curând asisstent curator la Bucharest Biennale 8.