Eugen Rădescu: Implozie cu muște. Gânditorul gândește. (două povestiri)

Roxana Benea

Gânditorul gândește

isprăvirea demenței și neputința de a merge mai departe. merg pe un drum, foarte plin, de neputincioși și simple depravări.

eu însumi.

este posibilă o eternă reîntoarcere către mine însumi? unde eu însumi sunt un “tu” alterat?

oamenii-care-știu-tot-sunt-oamenii-care-nu-știu-nimic-și-așa-mai-departe.

epatarea neștiinței și a lucrurilor disparate mi se pare o crimă adusă minimei decențe iar punerea cap la cap al unor lucruri eronate și transformarea acestora în adevăruri este odioasă – există genuri de oameni care efectiv nu cunosc nimic (dar ei știu că nu știu) și care insistă să demonstreze puterea lor, neștiind că EU nu iubesc oamenii puternici pentru că sunt plictisitori. Trebuie să știi să spui GATA; este vital (nepornit din elanul aferent) să știi când bariera de sfârșit se întrevede – atletul care continuă să alerge și după ce a trecut primul linia de sfârșit este lamentabil și își dărâmă propriul edificiu și efort. Unii oameni trebuie educați în spiritul “gata! e suficient!”, ca mai apoi să se întrebe: “ce sens mai are o cursă dacă nu-i cunosc traseul și regulile?”

NON-BUCURIA

am legat acest cuvânt de un gând ce mi-a trecut acum: Lenin, un trubadur al demenței.

de câte tipuri o fi tristețea? există oameni triști peste tot iar puterea acestora stă în incapacitatea lor de a se bucura.

în bucurie pierdem esențialul lucrurilor din jur iar bucuria devine ignorantă.

la capătul tristeții se află bucuria?

non-tristețea. acel sentiment că ești trist dar te bucuri de prezența nu-ului, acel sentiment în care inima îți exaltă de bucuria împlinirii tristeții. există în sufletul omului o BUCURIE în a face rău iar ambele lucruri izvorăsc dintr-un sentiment de aparținere la un CEVA nostalgic, demn de dispreț, întunecat, acerb și dureros: zi de zi ne pregătim sa fim buni în răutatea noastră.

egoismul este o forță vitală care ne îndreaptă spre credința că nu putem asuma o responsabilitate, nu? pentru că egoismul este iresponsabil, neadecvat, neparticipativ. figurant. figurile figuranților emană un fel de exaltare tâmpă iar expresivitatea este doar un mod asumat, dar subtil, de a face față decăderii – nu poți fi elementar trist dar nu poți deveni subiectul fericirii. suntem toți figuranții din spatele actorilor centrali ai vieții noastre.

APOLINIC SAU DIONISIAC?

intro sau extro? invertit? în sau afară? ne plăsmuim fericitul din noi sau recurgem la nefericire prin ceilalți

văd omul ca pe o epavă abia scufundată: știe că va muri pe fundul mării, ruginit, dar speră că va fi găsit în timp util pentru salvare

SOS. SUBLIM, OBSESIV, SORTIT

Implozie cu muște.

Jon privi în urmă cu dispreț.

La urma urmei, ce dacă nu are el a face cu rostul lui. În definitiv cine nu ar vrea să poată povesti la un moment dat că viața s-a învârtit în jurul ei fără să atingă nimic. Onj, cum îi plăcea lui Jon să-și spună umbrea catapultele vecinului din casa mov. Mov; cu ce culoare interesantă decisese Onj să-șii modernizeze casa lui discretă. Două camere spațioase, un living de 148 metri pătrați, o bucătărie cu veranda, 8 metri de scară dispuși paralel cu singura debara de care beneficia proprietarul pe perioada iernii. Vara, comoda încăpere devenea studio pentru o afacere ilegală pe care acesta o avea dar despre care nu vorbea nimeni în cartier, nici măcar poliția ce părea că nu știe nimic din ce se întâmplă acolo. Mai avea și două toalete, lipite printr-un perete din fier forjat. Una dintre ele avea acces din curte, pentru cei care treceau prin cartier și nu aveau unde să-și facă nevoile. Calculând, Jon realizase că Onj are ca spațiu locuibil fix 379, 8 metri pătrați, incluzând și anexele, curtea interioară și adăpostul pentru mașina Mini. Impropriu spus era un garaj, era de fapt o adunătură de cartoane cu care vecinul își învelea seară de seară Mini-ul său mov.

Totul la Onj era rezultatul fecundației dintre roșu și albastru.

Mov. Mov. Mov.

Culoare a pasiunii, pentru Onj nu mai reprezenta de multă vreme așa ceva. La cei 42 de ani Onj nu mai făcuse sex de mai bine de 20. O singură dată, cu o prostituată.

Musca își luă un salt alintat de pe mâneca lui Jon și se rupse. Vroia spre geam dar avea un ochi defect, ușor pătruns de conjuctivită, ce o împiedica să vadă iminența pericolului. Se izbi virulent și căzu moartă pe pervaz. Un ușor zgomot în ureche îi semnală lui Jon moartea insectei. Ca turbat, se apropie de geam, luă firav stridenta mortăciune și începu o analiză cvasi-substanțială. Așadar, nu era o simplă insectă, era o ARTHROPODA, o Dipteră, o muscă de casă care este de fapt adevarata muscă. Falsele muște, cele care nu-și arată arama, cele care ne păcălesc zi de zi au doar o pereche de aripi. Falsele au elitre. Aflate în număr imens, miliarde, poate trilioane moartea aceasta neașteptată nu era un moment demn de atenție însă nu și pentru Jon, gândi el. Moartea unei Hippoboscoidea trebuie măsurată atent, văzută în detaliu, amplificată drama, nu poți trece peste acest coborâș existențial fără să nu îți pese. Hotărî să o îngroape așa cum se cere oricărei astfel de procesiuni ale vieții. Până la urmă, nu? “nimic fără moarte”.

Moruna străbătea întregul cimitir de muște din spatele casei lui Jon dar el nu era astăzi în forma sa deplină – uman. Se gândi că mușețelul conține ulei volatil, de culoare albastră, care datorită unui principiu numit azulen și a unui glicozid de natură flavonică (apigenina) are proprietăți antispasmodice, anestezice, dezinfectante și antiinflamatorii. Datorită acestor însușiri, infuzia de mușețel calmează spasmele mușchilor stomacului provocate de gastritele și colitele însoțite de colici. Jon avea arsuri. Și dacă mușețelul îl poate ajuta fie, musca poate să aștepte în antecamera spațiului de pompe funebre – migălos aranjat de Jon tocmai pentru acest tip de evenimente tragice. Se decise să-și facă o infuzie.

Deschise sertarul: o linguriță, ghivetă? acolo! o cană cu apă, o oală și un capac. Încercând să fie mereu un tip perfect acomodat cu sfaturile cărților de medicină și a doctorilor urma îndeaproape procedurile de infuzie:

Infuzie din 2 lingurițe de plantă, puse în 250 ml apă clocotită. Se acoperă apoi 10 minute după care se strecoară și se pot consuma 2 căni pe zi.

Avea niște arsuri oribile. Niciun medic nu înțelese de mai bine de 16 ani de când ii apăruseră aceste dureri monsturoase în gât, în jos spre esofag, ce anume se întâmpla de fapt cu el.

Bun. Trebuie sa treacă cel puțin o zi ca efectul infuziei să fie constant și binefăcător.

-De două ori pe zi, ține minte, își spune Jon.

-Musca va fi îngropată mâine, își spune Jon.

Tot ce trebuia să mai facă, ca noaptea să treacă fără incidente catastrofale, era să ascundă musca de potențialii dușmani.  Putea oricând să se trezească cu musca devorată de un gândac sau, mai rău, de vreo pasăre. Hotărî să o pună la păstrare până a doua zi, în vederea îngropării, în frigider. Acolo, ermetic, întunecat și rece sigur natura nu poate să-și facă damblaua. Găsise un pahar de plastic, o folie. Puse musca înăuntru, închise ermetic. Gata! se anunță o noapte liniștită.

Închise ușa frigiderului încet, parcă speriat de ideea de a nu trezi diptera.

Privi în jur. Pentru a mia oară își spunea că trebuie să mute covorul albastru pe perete. Ambientul ar fi atunci perfect. Mobila grea, din anii de dinaintea nașterii lui, maron, un fel de lemn dar impropriu spus. Spre deosebire de ceea ce Jon știa despre lemn acel material aflat pe podeaua casei lui avea numai 20 la sută celuloză, numai 10 la sută lignină și doar 0.4 la sută hemiceluloză. Deci, evident nu era lemn. Era PAL.

De aceea îi era și foarte teamă să pășească pe el. Oricând se putea rupe și se putea întâmpla să-i rămână piciorul înțepenit în materialul acela nenorocit, să moară putrezit. Nimeni nu i-ar fi auzit atunci strigătele. Dar așa, cu acel covor albastru avea senzația că, apăsând cu talpa piciorului pe materialul moale, ușor catifelat, persan, spaima unui accident parcă dispărea. Însă de vreo 14 zile și 6 ore nu-i mai plăcea deloc ideea acelui covor pe jos. Îl prefera acum pe perete. Văzuse într-o magherniță pe strada paralelă cu axul principal, în locuința unui magnat local, acest nou trend în designul de interior: tot ce este pe podea trebuie pus urgent pe perete!

La el acasă era simplu. Nu avea nimic pe jos, exceptând acel covor albastru, două cutii cu ziare, un ștecher pentru accesul la electricitate al televizorului, fundul unui scaun și talpa celor patru picioare a unei mese din living. Le rezolvase de când aflase de trend. Însă cu acel covor parcă totul părea mai complicat. Nu știa care colț ar trebui să se nimerească unde. Pereții lui, dreptunghiulari, parcă nu-i permiteau așa o asimetrie grosolană, însă era foarte mulțumit de ideea că acel albastru se potrivea foarte bine cu galbenul capului de pește situat în apropierea măsuței

de cafea, pe un cufăr roccoco reinventat în secolul 20. 

Dacă va face vreodată această mutare decisivă pentru standardele sale estetice atunci acea seară trebuia să fie asta. Mâine va fi ocupat cu înmormâtarea muștei iar pe seară se anunțase un grup gălăgios de trecători care sigur îi vor intra în living odată ce apucau să se îmbete. Era strict rațional și necesar ca evenimentul mutării covorului de pe podea pe perete să aibe loc în această seară.

Se simțea deja în afara timpului… și musca nu mai putea aștepta nici măcar o zi. Trebuia înmormântată.

Eugen Rădescu este politolog (specializat în relativism moral și etică politică), manager cultural, curator și teoretician. A scris pentru diferite reviste și ziare naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1, cu tema “Identity Factories”, al expozițiilor “How Innocent Is That?”, “presently i have nothing to show and i’m showing it!” și “Common Nostalgia” la Pavilion București. A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture și co-directorul Bucharest Biennale (împreună cu Răzvan Ion) și președinte al board-ului organizațional al PAVILION și BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York, pentru programele “Franchise” și “Unsolicited Proposal Program”. A ținut numeroase prelegeri și conferințe la diverse instituții, printre care apex, New York;  Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Universitatea de Arte, Cluj. În prezent lucrează la editarea volumului: “Relativism moral – două perspective”. Este doctorand în știinte politice la Universitatea Babeș-Bolyai. Este profesor la Universitatea București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.

Ilustrație de Roxana Benea.

Articol apărut pentru prima dată în ediția print al gazetei Reforma.

Pe 25 aprilie ne întâlnim cu Eugen Rădescu la Iftar Bayrami! la Control Club pentru un periplu de sute de minute prin minunații ani 80 și 90, o grandomanie de sunete, hiaturi și nebunii sonore. Mai multe detalii pe FB event!