Luca Istodor & Matei Gaginsky: Cap-coadă pe jos

Luca și Matei au mers într-o zi pe jos de la Pipera la Berceni, trecând pe la toate stațiile de metrou și asta e ceea ce a ieșit.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Matei: După călatoria asta cu Luca mi-am dat seama că Bucureștiul pe plan geografic este foarte mic, însă pe plan social sau urban e destul de mare.  Cartierele din Bucuresti pot inspira tot felul de teme, fie banalitate, regalitate, kitsch, melancolie, fantasmagorie sau depresie.  Parcursul pe jos de la stația de metrou Berceni până la stația din Pipera a durat relativ puțin, în jur de 5 ore. Nu mi se pare foarte mult pentru o capitală.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

De la Berceni până pe la Unirii, să zicem, e o demografică foarte diferită decât cea de la Unirii în sus. Cartierele astea sunt înconjurate de un gri terminal și obositor.  Părul albastru al lui Luca a fost un mister  pentru băbuțele de pe stradă si șaormeriștii din Dristor Kebap, care ne-au făcut să ne simțim primiți în zonă cu șicana lor.  Dar deodată ce am ajuns aproape de centrul orașului, situația s-a mai liniștit.

Probabil cea mai facilă parte a drumului a fost de la Unirii până la Aviatoriilor; ne era destul de cunoscut traseul. Mi-a fost și cel mai plăcut vizual. Dar deodată ce treci de Herăstrău și ajungi în drum spre Aurel  Vlaicu poți vedea simetria orasului. Se sfârșește în gri, ca și la începutul călătoriei noastre, dar un alt fel de gri. Griul care se așează peste cimitirul Bellu, peste blocurile din Berceni, e un gri chinuit și vârstnic. Griul din Pipera este unul industrial și futuristic.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Nu prea există un fel de stereotip de senzație pe care ți-l transmite București. Nu deține opulența Vienei sau romantismul Parisului sau creativitatea Berlinului. E un amalgam de tot felul de personalități și stiluri de viață. Acestea uneori se opun neapărat, uneori trăiesc unul lângă altul fie din armonie sau chiar apatie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Luca: Îmi place că totul a pornit neavând niciun scop material sau pragmatic. Era vorba de călătoria în sine, de văzut Bucureștiul pur și simplu de la un cap la altul, deodată. Bucureștiul, căruia, după ce mi-a displăcut timp de 15 ani, am început să-i descopăr locurile frumoase (în mod ironic, s-a sincronizat perfect cu momentul când m-am hotărât să plec la facultate în străinătate). Prima stradă care mi-a plăcut la 15 ani a fost Verona, după care s-a extins o combinație de indignare cu farmec prin tot orașul, chiar și în capătul Berceniului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Recunosc că nu am descoperit vreun adevăr nou sau șocant despre oraș, nu am avut nicio revelație în timpul mersului după linia de metrou M2. Dar am făcut călătoria. E într-un fel printre singurele „epopee” pe care le puteam face. Nu aveam cum să ne apropiem nici de Eneida, nici de Life of Pi, dar puteam să mergem din Berceni până în Pipera. Ceea ce am și făcut, chiar dacă jumătate din oamenii cărora le-am spus credeau că ne vom opri la Universitate. Dar asta a funcționat ca un fel de motivație: știam că după le vom putea arăta poze și ei vor putea exclama admirativ privindu-le – un fel de Eneas făcând câteva poze cu telefonul prin Cartagina sau prin infern (pentru că și pe acolo a trecut în Eneida), ca să îi impresioneze pe urmașii lui romani.

Remarcabile în călătorie: shaorma de la Dristor (când am realizat că suntem obosiți dar că nici la Unirii nu ajunseserăm), extenuarea din Herăstrău, cimitirul și statuia ciudate de prin Pipera, Matei descoperind morminte în Bellu și înghețata luată cu ultimii bani de la Mc Romană.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Luca Istodor e directorul festivalului de filme făcute de adolescenți Super, activist LGBT și elev la Sava, în București. Îi place Rocky Horror, face din când în când scurt-metraje și voluntariat la festivaluri de film și acum vrea să meargă la facultate în SUA sau UK. 

Matei Gaginsky are 17 și este elev pasionat de fotografie analog. A trăit o perioadă în Washington D.C., iar de 2 ani s-a întors la București unde studiază la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc”.