Luca Istodor: Self-interview

1

Ce faci în timp ce scrii acest interviu?

Beau ceai cu lapte. Sau lapte cu ceai. Îmi place să pun jumătate de cană dintr-una și jumătate din cealaltă. A, plus o tonă de miere.

De ce ți-e frică de acest interviu?

Pentru că, odată publicat, nu voi mai avea nicio scuză. Nu e un interviu obișnuit, unde poți să spui că nu ți-au convenit întrebările sau că nu au fost destul de profunde și că de asta nu ai putut fi nici tu destul de profund. Aici doar tu ești de vină, ești doar tu cu tine. Și eu sunt rareori doar eu cu mine. Nu știu de ce, dar eu momente de „meditație” cred că am doar sub duș. În rest, gândurile vin printre treburi sau distracții, se infiltrează. Când chiar nu am ceva de făcut sau trebuie să pierd câteva minute, îmi pun muzică în căști și am impresia că Joey Ramone spune chestii mai interesante decât mi-aș spune eu.

Stai, tu n-ai lucruri la care să te gândești și care nu pot aștepta?

Câteodată, îmi pun întrebări sau realizez că (mi) s-au întâmplat anumite chestii. Dar la mine nimic nu vine pe loc, așa că nu are rost să stau să aprofundez problema. Cumva, soluțiile și răspunsurile le găsesc în timp, câteodată fără să vreau. Și lentoarea asta se aplică la cam toate procesele mele psihologice.

Adică ce ai realizat încet? 

În primul rând s-a întâmplat cu faptul că sunt gay. Întâi m-am gândit la asta în clasa a cincea, într-un cinema. Țin și acum minte că era un film, nu porno, cu oameni care găteau și făceau sex, dar eu eram speriat și nu l-am putut aprecia. Imediat după film a început negarea. Dar după asta, ideea că aș putea fi gay a crescut cumva în fiecare zi în mine, imperceptibil. Și a fost tot așa, până când într-a noua am realizat și acceptat asta în mod conștient, numai că a fost atât de lin încât nu am avut niciun șoc și nicio problemă. Am fost foarte liniștit și după: procesul „cu încetinitorul” a continuat cu recunoașterea chestiei față de colegi, părinți, apoi cu activismul. Pentru mine a fost gradual și natural.

Asta a fost de mult. Ceva mai recent?

Acum am mai avut o experiență similară. Am realizat acum câteva zile că m-am schimbat complet față de acum vreo 3-4 ani. Iar fără să știu. Și eu care asociam schimbarea cu o revelație, cu Scrooge care realizează că nu era prea bine ce făcea după ce îl vizitează câteva fantome. Dar nu a fost așa. Am realizat că acum îmi pasă de oameni, că vreau și trebuie să mă pun în locul lor, că nu pot să îi fac să sufere sau să îi fac să se simtă prost. Sunt mai puțin egoist. Înainte, inspirat din seriale americane, mi se părea cool egoismul. Acum mi se logică empatia.

Asta înseamnă că tu crezi că oamenii se pot schimba? Cum vine asta?

Da, cred că oamenii se pot schimba. Și se pot schimba în mai multe feluri. Începe de la schimbatul anumitor obiceiuri sau atitudini, cum am făcut eu, până la schimbarea în alt sens, acela al gusturilor, al dorințelor, al nevoilor. Am realizat că orice se poate schimba la noi. Și mulți văd asta ca pe un lucru rău, le place constanța. Dar culmea, după un anumit exercițiu la TOEFL (Test of English as a Foreign Language) (știu că e amuzant, m-am pregătit așa mult pentru examene în ultimul timp că textele de acolo au ajuns punctele mele de referință), am realizat că nu e cazul să fim neapărat constanți, că dacă la un moment dat simțim că ceva din noi s-a schimbat, we can go with the change. Pe principiul ăsta a fost și lupta din mine legată de film. Timp de 7 ani am vrut să dau la regie de film, și acum am realizat că nu vreau să mai fac doar asta, că nu vreau ca toată viața mea să se învârtă în jurul filmului. Așa că acum dau la film cu Gender Studies sau film cu teatru, chiar dacă timp de 7 ani am zis că fac film „pur”.

Ce-ți dorești cel mai mult acum?

Să fie vara lui 2015 și eu să fi intrat la o facultate în SUA. Atunci chiar nu voi mai avea nicio grijă. Dacă intru și totul merge conform planului, vor fi cele mai fără-griji trei luni din viața mea. Acum dau examene și în pauzele dintre ele visez la vacanța asta. Cred că o să-mi și fac o parte din păr albastră din nou.

A, și îmi mai doresc o anumită pereche de pantofi roșii pe care tocmai am văzut-o într-un mall. Cred că dorința asta se va îndeplini mâine.

Luca Istodor e directorul festivalului de filme făcute de adolescenți Super, activist LGBT și elev la Sava, în București. Îi place Rocky Horror, face din când în când scurt-metraje și voluntariat la festivaluri de film și acum vrea să meargă la facultate în SUA sau UK.