Mary Revery: Revitalizarea Post-punk-ului. Minimalizarea New Wave-ului. Menținerea Avangardei

Dacă acum 9-10 ani, scena de muzică underground din occident vedea primele scântei ale revitalizării Post-punkului pur, sub dicteul “the ’80s are back” și sub pretextul dubioasei convingeri că moda activează în cicluri de 20 de ani, acum 3-4 ani, la începutul noului deceniu, în aceleași beciuri întunecate și printre aceiași oameni, a început să se formeze din ce în ce mai evident un vuiet șoptit al noului val. Și, în ciuda presupusei reguli nescrise a celor 20 de ani și ale trendurilor vestimentare văzute la marile case de modă, adoptate în moodboardurile de pe tumblr și cizelate (sau parodiate?) în acea rătăcire a underground-ului de acum 2-3 ani numită ironic hipster goth, cu exponentul său principal Gucci Goth (actualmente redenumit în Black Black Gold), trenduri care se îndreptau clar înspre anii ’90, acest nou val din scena underground, acea scenă care dictează ascuns dar detectabil direcția în care trebuie ulterior să ajungă și mainstreamul, nu dorea reînvierea grunge-ului sau hip-hopului ‘90ist, ci părea să se miște într-un ritm mult mai lent, părea să nu se fi săturat de anii ’80. Acest vuiet dicta: să uităm chitara electrică și să reînviem sintetizatorul, dar să o facem minimal!

Gucci Goth circa 2011 - Așa nu!

Gucci Goth circa 2011 – Așa nu!

Așa s-a făcut că în 2010, cu apariția primului volum al compilației The Minimal Wave Tapes, începea să prindă formă; un gen nu doar de luat în serios, dar de temut pentru toți acei autoproclamați trend-setteri muzicali sau acei oameni care se cred conectați la spiritul muzical al veacului și care până nu demult erau convinși că noise-ul, sau post-rockul, sau melanjul acela trist între hip-hop sau house și estetica ironico-intunecată (acel witch house) vor fi the next big thing. Cu apariția casei de discuri a Veronicăi Vasicka, Minimal Wave Records, și convingerea ei că mai existau aspecte ale muzicii undeground din anii ’80 care erau încă insuficient explorate, se formează astfel un conglomerat de artiști în jurul aceluiași termen – Minimal Wave.

Minimal Wave - Așa da!

Minimal Wave – Așa da!

Acești artiști, fiind adevărați Artiști, adică dintre aceia care nu au în minte un public țintă și un număr țintă de albume ce trebuie vândute atunci când creează, ci sunt mânați în creație de o experiență profund personală a unui sentiment profund general și deci ajung să creeze ceva ce poate pricepe orice om, atât timp cât este suficient de deschis și pregătit să îl înțeleagă, fiind astfel profund sensibili la opera Artiștilor dinaintea lor, erau deci și foarte conectați la adevăratul spirit al veacului. Astfel, ei păreau să fie conștienți că Noise-ul nu era altceva decât o reiterare diluată a No Wave-ului lui Glenn Branca și Alan Vega, că Post-rockul era o glumă slabă în fața Post-punkului și că în general anii ’90 fuseseră o deconectare și o uitare a esenței mișcării Punk a lui Johnny Rotten și Siouxsie Sioux, o uitare a esenței acelui counter-movement care trebuia să aibă loc în muzică așa cum Romantismul a avut loc în literatură sau Dadaismul a avut loc în artă cu sens mai larg, o uitare a mesajului avangardei muzicii secolului XXI. Așadar, acești artiști nu au stat să se uite înapoi spre anii ‘90 nici măcar o secundă în plus. Au știut că trebuie ceva mai visceral, mai adânc și mai grăitor pentru detașarea bolnăvicioasă care îl poate cuprinde pe omul post-modern. Așa s-a ajuns aici, acum.

3

Dacă locul unde ne aflăm acum este Londra, acea Londra a UK Decay-ului, locul de baștină al Punkului, putem vorbi de o mică întârziere în a adopta acest val pe de-a întregul, observând trupe precum M!R!M sau KVB încă folosind chitara electrică pierdută în efecte peste efecte, în deja faimosul stil neo-post-punk marca The Soft Moon, și combinând-o cu sintetizatorul, dar și trupe extraordinar de emblematice pentru acest nou val, precum defunctul duo Linea Aspera, care în 2 ani a strâns fani cât alte trupe underground strâng în 10, având timp să devină cea mai mare descoperire a tinerilor din scena dark (și aceasta poate fi aflată întrebând orice goth pe la 23-24 de ani) și de asmenea cea mai mare dezamăgire a aceluiași grup de oameni la aflarea despărțirii lor. De altfel, solista de la Linea Aspera, actualmente mutată în Berlin și activând în Keluar, este ea insăși un exponent al acelor artiști care au trecut conștient de la aprecieri pentru chitara astructurală din Post-punk, fiind o prezență notabilă în publicul de la evenimentele ce au acționat ca vârf de lance pentru scena responsabilă cu reînvierea Post-punkului, precum Drop Dead Festival, la iubiri pentru sunete sintetice, după cum ea însăși recunoaște într-un interviu pentru Thump, canalul VICE dedicat muzicii electronice. Un alt exemplu londonez important al acestui nou val este duo-ul Nöi Kabát care, deși a apărut acum 2 ani și are doar două single-uri scoase, hipnotizează scena europeană cu melodia lor Make Room, Make Room.

Dacă locul unde ne aflăm acum este Berlin, atunci ne aflăm unde trebuie. Fiind orașul-matcă pentru muzica underground a anilor ‘80 și găzduind în trecut muzicienii-legendă din zona de Industrial, precum Einstürzende Neubauten, Malaria! sau Die Tödliche Doris, din zona Post-punkului, precum Nick Cave și Rowland S. Howard cu a lor gașcă australiană mutată mai întâi în Londra și ulterior stabilită în Berlin din care a ieșit The Birthday Party și Crime and the City Solution, dar mai ales din zona New Wave-ului, Berlin este din nou pe val, de data aceasta pe valul minimal. Sau, mai degrabă, Berlin este locul de unde valul purcede și se izbește de restul colțurilor lumii mai repede sau mai încet, după cât de puternic conectate la acest centru-inimă sunt rețelele culturale, invizibile publicului larg, din fiecare oraș și cât de bună este circulația culturală sau presiunea artistică. Și acest caracter de punct inițial poate fi constatat din productivitatea caselor de discuri locale precum Death # Disco sau Aufnahme + Wiedergabe, care ies pe piață cu un single, album, sau compilație aproape săptămânal, Death # Disco fiind de asemenea cunoscuți și pentru abundența de concerte și petreceri pe care le organizează. Să numim câteva trupe e de prisos. S-a ajuns în punctul în care majoritatea trupelor din scena actuală sunt puse în fața unei decizii: ori se mută în Berlin ca David Bowie înainte să își compună faimoasa trilogie, ori acceptă sa moară în derizoriul scenei muzicale locale care adesea este deconectată. Și dacă se mută în Berlin, vor fi tentați să renunțe la chitară. Un exemplu ar fi al australienilor din Ascetic, care pe tărâmul lor natal porniseră într-o trupă de post-punk, The Process, urmând ca apoi să activeze și într-o trupa de post-metal, Heirs, (o rătăcire underground tipică acum 2-3 ani, împreună cu cea a post-rockului) până să iși definitiveze stilul sub forma actualei trupe, în care pe lângă corzile electrice se poate auzi și un drum machine sau ceva sequencers, și să se mute în Berlin unde să colaboreze cu Keluar, un proiect pur Minimal Wave care face ravagii în Europa cot la cot (sau mai degrabă synth la synth) cu Nöi Kabát și Soft Riot.

4

Dacă locul unde ne aflăm e Paris, atunci simțim cum sintetizatorul analogic nu a fost abandonat niciodată complet, Coldwave, sau post-punkul francez din anii 80, fiind mereu sub puternica influență a suntelor și atmosferei reci cum numai un synth le poate crea, gen care la rândul lui și-a pus o amprentă imposibil de ignorat asupra tuturor trupelor underground franceze ce i-au urmat. De la Deadchovsky până la trupele de la Born Band Records, ca Frustration sau Violence Conjugale, sau pana la Peine Perdue (actualmente mutată în Berlin). Niciuna nu a uitat de sintetizatorul analogic așa cum a fost el folosit de trupele clasice de Coldwave precum KaS Product, Die Form, Guerre Froide, Klaus Nomi, Siglo XX, Linear Movement, Martin Dupont, Opéra de Nuit, Little Nemo și de acea monotonie minimală combinată cu o voce feminină de o cochetărie cum numai o franțuzoaică poate avea, combinație care e reprezentată magistral în melodia-cult Polaroid-Roman-Photo a duo-ului francez Ruth și care nu poate să nu iți facă pielea de găină când o asculți. În consecință, și partea franceză a scenei underground canadiene a fost mereu sub semnul Coldwave-ului, ceea ce se poate observa foarte ușor la trupe recente precum Police Des Moeurs.

Dacă locul în care ne aflăm este București, ei bine, mai departe de ironicii de la Mes Quins care, deși foloseau digitalul, erau inspirați de sunetele analogice din New Wave, sau mai departe de ultimul single Divine Muzak înainte de despărțire, în acești ultimi 5 ani, de când sintetizatorul analogic s-a desprins din tabloul anilor ’80 și a prins o viață nouă și rece în inimile tinerilor muzicieni occidentali, nu am putut spune nimic pe plan local despre acest nou val, despre Minimal Wave, pentru că nu s-a auzit deloc. Singurul proiect actual care folosește sintetizatoare analogice în această direcție ar fi Disco Geometrico, Tanz Ohne Musik marșând mai degrabă pe o zonă industrială, harsh a synthului. Înafară de Mircea Florian cu albumul lui din 1986, Tainicul Vartej, sau Radion G. A. nici nu putem spune că România a avut parte de New Wave atunci când acesta se întâmpla pentru prima oară în lume, adică acum 30 de ani. Firește, nici Punk nu putem să spunem că am avut în România, decât după ’89 și deci sub forma de Post-punk mai degrabă, prin foarte incisivii muzicieni de la Terror Art sau Anti Pro, născuți din scena punk din Craiova. Singurele mențiuni speciale aici ar trebui să fie pentru timișorenii de la Radical din Val, care au avut singurul proiect de Darkwave al nostru în anii 90, și pentru Romantic Jurgen, singurul proiect românesc inspirat din No Wave-ul (care nu trebuie confundat cu New Wave-ul, atenție!) Lydiei Lunch de pe vremea când activa în Teenage Jesus and the Jerks.

5

Pe zona de Post-punk Revival, însă, în ultimii 6-7 ani, grație unei deschideri mai mari spre occident, am avut ce asculta și în România, prin trupe precum Arc Gotic, Hotel Fetish, Howling Saints, Pixels (în formula inițială), The Bad Days Will End, sau Uma Swan. Iar comunitatea locală, tangentă la această revitalizare a Post-punkului, a avut multe adunări și evenimente DIY, seri, site-uri, denumiri. De la Dark Romania care activa în București din 2001, cu serile ei St. Vitus Dance din vechiul club Silencio, la Underground Timișoara Festival, la concertele marca Bucharest Decay, serile și concertele tinerei comunități clujene New Disorder și până la petrecerile bucureștene mai recente (Lux Noctis, Stealth Society, Tanz Die Revolution, Organic Disharmonia Collective, Oblivion Sound Wave, etc.), scena locală nu s-a putut plânge că duce lipsă de petreceri.​

6

Problema intervine când vrem să vorbim de concerte – cu trupe străine, firește, în absența celor locale. Concerte de Post-punk revival s-au mai văzut, cu numele mari fiind aduse în Control și numele mici… tot în Control, până când nu a mai fost rentabil. Darkwave, însă, s-a auzit mai greu pe la noi, la First Romanian Dark Fest și accidental la Artmania. Electropunk s-a auzit și mai greu, acum 5 ani când a fost adus în București, berlinezul Jemek Jemowit la pachet cu Velvet Condom, la o seară tematică, la The Ark. Muzică electronică s-a mai auzit pe la rokolectiv. Cu toate acestea, muzicienii aflați clar în vârful acestui val din ultimii 3-4 ani, val care e încă invizibil mainstreamului deși primii stropi din impactul său asupra țărmului underground se pot zări prin apariția proiectelor de consum general dedicate synthului precum Gessafelstein remixând-o pe Lana del Rey, ori nu ne-au vizitat până acum ori când ne-au vizitat (un exemplu fiind cel cu Jemek Jemowit) au strâns un număr alarmant mai mic decât cel pe care l-ar strânge înafară. Și aici trebuie să ne punem problema – de ce? Și, în loc să ne răspundem pasiv prin eternul și fatalistul motiv geo-politico-istoric, ar trebui să încurajăm scena locală să vină cu o replică mai promptă și mai hotărâtă – patru trupe cât de cât relevante aduse în 5 ani este aproape o blasfemie adusă culturii!

O primă încercare de răspuns vine din partea colectivului bucureștean, Dark Influx, care pe 7 noiembrie vor aduce în Question Mark, mai sus menționatul duo berlinez de Minimal Wave, Keluar. Pentru a acompania această încercare, vor începe pe 23 Octombrie, tot în Question Mark, și continua pe 8 Noiembrie, în Underworld, seria de petreceri DIY Synthesis, menită să familiarizeze publicul local cu acest nou val, propunându-și să facă o sinteză sau o recapitulare a avangardei muzicale din ultimii 10 ani, promițând să pună melodiile esențiale atât din zona chitărilor nestructurate Post-punk cât și din zona sintetizatoarelor mai mult sau mai puțin minimale, dar în orice caz reci și tăioase, precum săgețile Sfîntului Sebastian.

Concert Keluar, 7 Noiembrie, în Question Mark

Concert Keluar, 7 Noiembrie, în Question Mark

Mary Revery este un artist-umbră care teoretic există în București și practic dăinuie în colțuri întunecate, șoptind pisicilor despre sensul vieții. Uneori fotografiază, alteori este fotografiată. Uneori face videoclipuri, alteori apare în videoclipuri. Are mereu proiecte noi și rareori timp să le termine. Se dedică totului și nimicului. Mary Revery este de asemenea un relativ vechi deși rar DJ în scena goth/ dark, punând muzică la petreceri precum Lux Noctis, Stealth Society sau Rock ‘n’ Roll for the Dead. Un mare iubitor al artiștilor cu A mare, mai ales din muzică, și al spiritului DIY.