Mihaela Gheață în dialog cu Poetrip: “muzica noastră a fost asociată cu sexul şi drogurile”

Am ajuns la repetiţiile Poetrip într-o joi seară, la Carol 53, casa şi sala de repetiţii pentru Ştefan şi Oana, cele două creiere jucăuşe din spatele proiectului muzical care a stârnit o avalanşă de caracterizări în online-ul românesc de la “oltenii care au vandalizat muzica şi poezia” – amdraci şi “cenaclul flacăra pe droguri” – Porcul Celest până la “Poetrip îţi deschide chakrele!”.

capete si picioare Poetrip

M-a gâdilat ideea de a fi printre puţinii spectatori care au asistat la o repetiţie Poetrip. I-am gasit într-o cameră de la subsolul clădirii Carol 53 pe Ştefan, chitaristul concentrat ca un cub de condimente, Oana, solista ceva mai serioasă decât o vezi in concerte, Andrei, basistul răstignit pe un scaun şi Kani, toboşarul mult căutat de Oana şi Ştefan. Timp de o oră i-am ascultat cum lipeau sunete, experimentau acorduri şi puneau melodiile în formele lor de concert.

Poetrip este o trupă care merită urmarită şi doar pentru versurile zglobii, poetice şi languroase. Cântă despre “Pufuleţi” atât de  porno încât te înroşeşti când vezi o pungă la magazin, te surprind cu simţul proprietăţii şi copilărismele melodiei “Adidaşi” şi te îngroapă Psihedelic în “Pupici”.

Negative0-24-24(1)

După repetiţii ne-am retras în bibiliotecă să stăm la poveşti despre începuturi, dificultăţile găsirii instrumentiştilor care să se muleze cu ce cântă ei şi renunţarea la joburi serioase pentru continuarea proiectului.

Poetrip s-a conturat în Târgu Jiu, oraşul natal al Oanei, unde solista a studiat violoncelul timp de 3 ani şi pianul pe o perioadă de 2 ani. M-a uimit să aflu că Auraş, un puști de 16 ani le-a propus să dospească trupa. Înainte de intâlnirea fatidică cu el, Oana avea trupa ei, Ştefan trupa lui si pentru că niciunul nu era într-o formula fericită, s-au gândit să repete împreună. Într-o trupă aveau nevoie de baterist şi în cealaltă de voce şi aşa au ajuns să facă un blend de instrumentişti. Toate bune şi frumoase până când unul dintre membrii a spus că el nu vrea să aibă solistă la voce, pentru că o femeie la menstruaţie este un dezastru şi în rest nu ai ce vorbi cu ea. “După acest episod, am plecat la Târgu Jiu să vedem ce facem cu viaţa noastră, pentru că nici joburi nu aveam şi vroiam să strângem bani să plecăm în India. Acolo am avut inspiraţia şi timpul necesar să facem trupa”, adaugă Oana. În acest timp ea a lucrat 3 luni la o bancă, unde trebuia să facă oamenii să-şi facă un depozit pentru locuinţe, “trebuia să mă duc la costum, chiar şi cu sutien, pentru că nu aveai ce să faci în Târgu Jiu şi apoi am găsit jobul de la Vice şi aşa am început să lucrez la distanţă.” Ştefan a lucrat o perioadă ca arhitect în cadrul unui birou de proiectare, dar odată cu ploaia de concerte din Bucureşti a ales să renunţe la jobul convențional. Momentan activează ca arhitect în cadrul grupului Carol 53, unde face şi repetiţii pentru celălalt proiect muzical, Fanfara Extraterestră, iar o dată pe lună fermentează CONTRAPUNCT, o noapte de improvizaţie muzicală liberă, deschisă muzicienilor profesionişti şi amatori. În rest, când are insomnii, mai scrie pe blogul: http://botezatus.wordpress.com/, iar Oana pe:

http://spiritualwhore.tumblr.com/ și http://oanamarrria.wordpress.com/.

Negative0-29-29(1) copy

Continuăm discuţia despre concretizarea Poetrip şi Oana povesteşte: “fiind un oras mic, ne plictiseam, tot încercam să facem chestii, să căutam baruri, dar erau aceleaşi de când eram eu mică. Şi tot căutând baruri am dat de unul unde se făceau jam session-uri.

Acolo ne-am întâlnit cu Auraş, un toboşar de 16 ani. Am cântat cu el şi după o seară de experimente muzicale, a venit la noi şi ne-a zis <Vreţi să vă faceţi trupa cu mine?> şi noi am zis bine-bine, mai vorbim, ne mai vedem. Şi apoi ne-am dat seama că oricum nu aveam altceva mai bun de făcut. Şi aşa s-a făcut că prima oară am cântat într-o biserică, pentru că el avea nişte colegi de şcoală în corul bisericii baptiste, iar copiii au decis că putem să venim să cântăm acolo. Deşi era distractiv să repetăm în biserică, ne era jenă să cântăm versuri tâmpite, mai ales că erau şi copii acolo. De la sala mare, cu o acustică magică, ne-am mutat la Auraş acasă, unde am transformat podul în sală de repetiţii şi unde am repetat mult şi bine luni de zile până când ne-am dat seama că se formează trupa.” Andrei, basistul, venea în weekend din Bucureşti în Târgu Jiu şi a început să cânte cu noi, iar restul este istorie.”

Negative0-34-34(1)

Oana şi Stefan s-au mutat la Bucureşti, unde au venit fără Auraş, care trebuia să-şi continue şcoala şi una dintre problemele de care s-au lovit, a fost găsirea unui tobosar, care să bată cum doreau ei, să meargă şi pe ceva mai dansant, să vrea să experimenteze şi să aibă simţul umorului. Au avut instrumentişti formaţi pe rock, care băteau bine, dar muzica rezultată era prea apăsătoare, până când au dat de Kani şi lucrurile s-au armonizat natural.

O întreb pe Oana dacă a luat lecţii de canto şi îmi spune “vocea este după cum simt, nu ştiu dacă o folosesc cum trebuie, nu am luat lecţii, am cântat colinde şi alte melodii de şcoală la cor în liceu, dar nu mai cânt colinde, m-am deşteptat între timp.”

Negative0-18-18(1)

De la improvizaţiile din stările de transă la poeziile Oanei

La repeţii, fiecare cântă ce simte, se creează un fel de transă muzicală şi Oana se foloseşte de flow-ul sunetelor pentru a crea versuri. Dacă iniţial se mergea pe improvizaţii, asta şi pentru că tot schimbau instrumentiştii, de-a lungul timpului s-a simţit nevoia unei structuri mai clare, o formulă fixă, de unde şi nevoia unor versuri clare. Ştefan zice că Oana nu e genul de tipă care să se proclame vocalistă, să aştepte un compozitor să-i dea versuri. Oana adaugă că “în prima fază inventam versuri, inspirate de acordurile de chitară după care m-am gândit să cânt poeziile pe care le scriu.” Se întâmplă într-adevăr ca în timpul concertelor să auzi poveşti muzicale făcute pe loc, dar asta nu pentru că Oana uită versurile, ci foloseşte creativ momentul creat de instrumentişti.

Negative0-19-19(1)

Emoţiile şi frustrările vin de la problemele din tine

Îi intreb dacă au emoţii la concerte, iar Oana zice “am, dar nu se vede, chiar şi doar la gândul că-ţi vede lumea orice mişcare, că ai lumina pe tine”, iar Ştefan intervine sincer şi zice “eu sunt foarte căcăt pe mine, încet-încet mi-am dat seama că sunt nişte probleme în tine, ca atunci când nu poţi vorbi în public, nu e vina publicului. De multe ori pe mine mă copleşea ideea că <poate aici în public sunt mai multe persoane care cântă mai bine ca mine la chitară>. Şi apoi mi-am dat seama că eu trebuia să cânt acum, nu să mă gândesc la altele. Dacă te gândesti că tot ce faci tu, faci de plăcere şi este o joacă, nici n-ai cum să greşeşti.”

Oana este cea care vorbeşte cu publicul şi interactionează până în punctul în care este luată de fetele din public şi sărutată pătimaş. Ştefan, pe de altă parte, stă ca-ntr-o bulă, el nu aude şi nu vede cam nimic din timpul concertelor şi de multe ori i se povestesc lucruri întâmplate din timpul cântărilor, cum a fost la un concert la Hala cu celălalt  proiect al lor, Fanfara Extraterestră, atunci când un cuplu a început să facă sex în faţa lor şi Ştefan n-a schiţat niciun gest, el era în filmul lui.

Când vine vorba de locurile unde se simte cel mai bine atunci când cântă îmi zic la unison despre locurile mici, unde publicul e lângă tine, dansează şi râde cu tine. Ştefan adaugă “atunci când stau în nasul tău e cel mai fain.” Apropo de asta, aici intervine şi feedback-ul publicului, “care te încurajează, te bagă mai tare în filmul tău, te ajută. Aş vrea să-i văd că dansează, să strige, să contribuie la concert. Muzica noastră e amuzantă, îmi place să-i aud cum urlă chestii tâmpite, sexy, miştouri”, completează Oana.

Negative0-33-33(1)

Cu ce este asociată muzica voastră?

Oana scoate un chiţăit la auzul acestei întrebări şi spune că muzica lor a fost asociată cu sexul şi drogurile: “este foarte bună pentru când eşti spart, e de râs, intri în trip, e o muzică balansată, repetitivă, numai bună pentru stat pe perniţe şi dus în expediţii imaginare. Multă lume mi-a zis că melodiile noastre transmit multă energie sexuală, cânt porno şi că cel mai porno cânt despre pufuleţi. În primele rânduri văd numai gagici care se sărută şi mă duc printre ele şi mă iau şi pe mine, şi atunci mi se pare un concert perfect.”

Ştefan spune că nu se poate pune în pielea unui ascultător şi că atunci când încearcă să se detaşeze şi să devină obiectiv, are tendinţa să fie prea critic. “Dar am avut momente când, ascultând câte o înregistrare mai reuşită de-a noastră, să simt acea bucurie liniştită de după sexul de împăcare cu iubita.” Apropo de asta, Oana cu Ștefan sunt împreună din 2009 şi a fost o vreme în care atunci când se certau îşi spuneau unul altuia că nu mai cântă împreună. Lucru care avea un impact negativ asupra trupei, mai ales că după cum zice Oana “nici nu-mi închipuiam Poetrip fără Ştefan, ce ar mai fi trupa fără el sau fără mine şi atunci ne-am jurat că nu ne mai zicem că nu mai cântăm împreună, e foarte frustrant, şi deşi am încălcat regula asta de câteva ori, acum nu ne mai zicem asta.”

Negative0-10-10(1)

Muzical vorbind, de ce sunteţi mândri până în acest moment?

“Am cântat la Centrul Ceh, pentru No Silence, Please, proiect care presupune invitarea unei trupe care să facă muzica live pentru un film. Noi am făcut la Cabinetul Doctorului Caligari din 1921 şi a ieşit foarte mișto”, spune Oana. După asta îi intreb pentru ce fel de film ar face coloana sonoară, iar răspunsul pendulează între “dubioase şi Tarantino” şi se termină cu un film porno. Ne întoarcem la întrebarea despre satisfacţiile care au venit odată cu Poetrip şi Ştefan zice “eu unul mă simt mândru pentru faptul că nu am mândrie faţă de ceea ce fac. Nu am de ce să fiu mândru că merg pe drumul meu, iar drumul meu este deasupra prăpastiei, păşind nu pe o frânghie, ci pe aer. Omul poate zbura prin arta sa. Dar dacă intervine ego-ul, deja e periculos. Şi ca să răspund la întrebare, m-a bucurat să fim apreciaţi de oameni ca Rene Kubasek de la Centrul Ceh care ne-a invitat să facem live ilustraţia muzicală la un film mut în cadrul “No Silence, Please” sau Lucian Ştefănescu şi Matze care ne-au inclus pe playlisturile lor. Radio Guerrilla nu ne-a difuzat nicio piesă, dar Zona Liberă a făcut asta, ceea ce mi se pare mult mai tare.

Negative0-01-01(1)

Primul concert la care aţi fost…

Ştefan îşi ridică privirea spre tavan, în încercarea de a concretiza o amintire legată de primul concert la care a fost şi începe să toarne: “am fost odată singur la un concert Compact prin clasa a şaptea la Casa Sindicatelor, îmi aduc aminte că m-am urcat în picioare pe scaun de entuziasm. Prin ’90 am fost la concertul de reîntoarcere Phoenix, cu Mircea Florian în deschidere. S-au speriat colegii de clasă de mine, nu ştiam să “dfac ca un rocker” şi păream mai degrabă posedat, aşteptasem concertul ăsta de o viaţă. Mai îmi aduc aminte de Poştaşii Zburători, un tribute-band The Beatles. Erau îmbracaţi şi tunşi exact ca Beatles, cântau perfect piese de-ale lor, iar eu eram atât de beat încât am intrat în vrajă şi chiar credeam că-s la concert Beatles. I-am văzut de două ori pe Survolaj, prin ’92-’93, am rămas mască. Primul nume strain? Jethro Tull, la Skip Rock in ’94. Oana işi aminteste vag că pe la 12 ani a fost la Pasărea Colibri, pe când trăia Florian Pitiş. De la folk la Clutchy Hopkins, Menomena, Ataxia, Clinic, Baths şi Fred Frith e cale lungă, dar de când este în Poetrip, spune că și-au schimbat gusturile muzicale, că acum caută o sâmânţă de originalitate şi creativitate şi nu suportă manierismul şi conformismul pe care-l practică unele trupe.

Nici lui Ştefan nu-i mai plac trupele pe care le asculta înainte de Poetrip şi spune că a învăţat să asculte altfel muzica. Andrei asculta techno, disco, funk şi “ceva cu o linie ieftină de bass balansată cum trebuie”, iar Kani are în playlist Floratone, Omar, Submotion, Orchestra şi Daft Punk.

Ajungem şi la partea delicată, aceea de a plăti pentru muzică, iar Ştefan spune că pe când locuia în Iaşi nu-l interesa să meargă la concerte româneşti cu plată.” Abia în ultimii 8 ani, în Bucureşti, mi-am schimbat mentalitatea şi am susţinut bucuros formaţii pe care le apreciam: Travka, Kumm, Mauser, Snails. Cât despre mp3-uri, nu am cumpărat niciodată, piratez. Cât despre CD-uri originale am în colecţie câteva sute. Ultima oară când am cumparat muzică a fost DVD-ul OCS aniversar 10 ani.” Aduc vorba de magazinele cu viniluri iar Ştefan spune că “nu vreau să intru acolo, e posibil să nu mai ies o zi întreagă. Îmi curg balele la toate. Mă bucur că nu am bani pentu că dacă aş avea, aş deveni colecţionar de viniluri.”

Aflu cu stupoare că nici Oana, nici Ştefan nu au guilty pleasure songs. Ştefan mărturişeste “nu cred că există muzică bună sau proastă. Orice melodie poate părea penibilă într-un context nepotrivit. Am avut odată preconcepţii, dar între timp a ajuns să mi se pară înduioşătoare până şi Lambada. Nu mi-e ruşine să o ascult dacă mi se pune pata, nici de alţii şi cu atât mai puţin de mine. Plăcerea vinovată a lui Andrei este I’m coming out de la Diana Ross pentru că, spune el, “rezolvă subtil misterul la petreceri cu multă ambiguitate sexuală.”

Negative0-11-11(1)

5 suntele non muzicale care vă plac

Ador să pun întrebarea asta, mai ales că răspunsul vine cu o mare pauză. Ştefan intervine şi spune că: “nu există sunete non-muzicale, de la sunete “non-muzicale” s-a născut de fapt muzica şi în ultima sută de ani au fost din nou incorporate în muzica – claxoane, picături de apă, cirpituri, gemete, chiar şi liniştea. Mie imi plac notele ne-muzicale, dar nu există prea mulţi oameni dispuşi să îndure asemenea experiment.

Oanei îi vine în minte filmul Music for One Apartment and Six Drummers, unde personajele fac muzică cu obiectele dintr-un apartament, pornind de la oalele din bucătărie, trecând prin cărţile din bibliotecă, întrerupătoarele şi lămpile din camera de zi şi ajungând chiar şi în baie. De la sunete non-muzicale, ajungem la noise-uri bine plasate, fâşâituri şi microfonia chitărilor ca la Joy Division sau Sonic Youth. Aceste zgomote o emoţionează pe Oana, pentru că îi transmit o nelinişte şi o durere profundă şi cu ocazia asta are o revelaţie şi-şi dă seama că este obsedată de astfel de sunete. Îmi zice să ascult Gras de la Kammerflimmer Kollektief, una dintre piesele ei preferate şi să fiu atentă la zgomotele de la minutul 3:20 şi de piesa Porno de la Clinic şi bâzâitul de la minutul 2:30 care o sensibilizează enorm.

Pe Kani îl gâdila clinchetul paharelor şi sunetele din natură, de la ecoul pădurilor, până la cascade şi suntetul valurilor.

Ne plimbăm prin labirintul de camere din Carol 53 şi aflu că pentru Poetrip urmează trecerea la o noua etapă, adică înregistrarea unui album, mai ales că acum sunt într-o formulă fericită” cu care suntem la un pas de a cânta muzica pe care visam să o facem”, adaugă Ştefan.

Prin mai, am prins-o pe Oana la o seară de improvizaţii cu Poetrip şi Dromedar, trupa invitată în deschiderea celei de a şasea ediţii a Bienalei de Artă Contemporană, unde am aflat că toboşarul Kani a ieşit din ecuaţie de ceva vreme şi că acum, Alex Bălă de la Plurabelle (proiect legat alături de Fierbinţeanu), este alesul.

Mihaela Gheață a cochetat cu presa online timp de 5 ani, iar în prezent este social media executive într-o agenție de publicitate. În timpul liber ia la puricat bodegile din capitală și le face review-uri. Împreună cu fotograful Sorin Florea a început un proiect bazat pe interviuri cu muzicieni și artiști.

Fotografii de Sorin Florea.