Super – Festivalul de filme făcute de adolescenți

11286487_987395387959495_1089610542_o

Ce-i cu Super?

O echipă de adolescenți s-a trezit cu un festival pe umeri și a reușit să-l ducă la a treia ediție. Nu știu nici ei cum, dar Super a ajuns incontrolabil de mare în 2015, are o expoziție prin (tenebrele) casei foste-părăsite de pe Plantelor 47, cu tema coșmar, are proiecții de film la Cinema Studio – cu filme amuzante în secțiunea „Spoof Box” și puțin mai depresive în primul calup de competiție, are un curs de film cu Ileana Bîrsan la Cărurești despre cum ajung scenele din filme „de referință”, ce e „iconic” și ce nu, are petreceri în grădina imensă la Lokal și concerte în casa Lokal unde echipa s-a pierdut prima oară când s-a dus. Toate de pe 11 pe 14 iunie, iar programul se găsește pe superfestival.ro sau pe Facebook.

Super vine cu o mitologie în spate: Personajul Super e genderqueer și nu îi plac nici clasificările nici stereotipurile de gen – are pielea albastră și trei ochi (înțelepciune?) și iese dintr-o apă mistică. Are capă și este un erou, ca Superman sau Batman, dar știe că nu e nevoie să ai neapărat superputeri ca să fii erou, și că e vorba de curaj chiar dacă nu salvezi oameni de pe clădiri. În primul an l-a chemat „Superboy”, acum îi zicem „Superadolescentul”, și de curând l-am transformat în păpușă și oamenii și-au făcut poză cu ea. „Super” în sine a devenit un fel de cuvânt magic, greu de pronunțat pentru cei din echipă în viața de zi cu zi – dacă zicem „super”, ne gândim instant la festival. Nu mai spunem despre numele fișierelor „Supervoluntari”, „Superfilme selectate”, „Superregizori” – cam așa sună documentele din computerele noastre.

11354968_987395607959473_528376063_n

I-am întrebat apoi cam ce-i cu Super pe membrii echipei. Teona zice că Super e un fel de parc de distracții în care ne dăm în tiribombe în timp ce le construim, un fel de plajă pe care ne dăm de-a dura în timp ce frecăm pietrele între ele ca să facem nisip, un fel de festin imens din care ne înfruptăm în timp ce ne murdărim pe șorțurile de bucătari în timp ce bălăcărim lingura în oală. Cam așa crede că e să ai un copil, îți și dă, îți și ia, dar când te trântești noaptea în pat și te holbezi la tavan și ești atât de obosit încât te uiți prin el și vezi stelele și te uiți prin ele și vezi galaxia și te uiți prin ea și nu mai vezi nimic, ai totuși o senzație că sute de gâze îți traversează cutia toracică. În sensul bun. Adică cam cum e sosul dulce-acrișor. Sau caramelele, care ți se lipesc de cerul gurii dar merită. Sau pufuleții ăia cu cașcaval a căror rămășițe îți rămân în gingii până te măriți. Dar merită.

Denisa spune că la Super a învăţat unde e ,,epicentrul mămăligilor, locul unde se înfăşoară sarmaua” (vă spune şi vouă la festival). A învăţat unde este castelul prinţesei Sandra (coordonatoarea noastră de voluntari, care sălășluiește în lăcașuri cum am crede că nu există în București), cât de „Super” este să ai interviuri cu voluntarii, şi că în mansarda la Acuarela putem vedea filmele propuse de noi. Îi place că avem stickere. Și știe programul festivalului mai bine ca orarul de miercuri.  Când am întrebat-o pe Sandra cum consideră festivalul Super, a început să ne spună că „e Super” și nu s-a mai oprit. A spus doar „Super” de 42 de ori, și la sfârșit a adăugat că pentru ea este și va fi cel mai „Super” festival din toate timpurile.

11328206_987396951292672_1000131455_o

Alex se bazează tot pe mâncare ca să descrie Super. Scrie cele câteva rânduri cât timp se spală pe dinți. Super pentru el e ca atunci cand mănânci clătite. Există posibilitatea sa mănânci cea mai buna clătită din univers și să îi faci un altar fiindcă e cea mai buna clătită din univers sau se poate să muști din una dintre primele clătite, care de obicei ies nașpa, dar care te ajută să observi evoluția de la clătita singuratică și vulnerabilă la cea mai bună clătită din univers. Clătita din urmă are un gust așa specific și interesant încât poate influența vieți și mentalități prin simplul fapt de a fi pe gustul unei mase de oameni aflați în căutarea unui grup cu același interes în clătite. Asta e și relația lui cu Super. Mai mult decât ideea festivalului și a evenimentelor legate de el, Super e adunătura aia de oameni în care ca și adolescent găsești oameni cu același mod de a gândi, unde te simți acceptat și apreciat. Zice că e genul de clătită cu care nu ajungi în contact des dar pe care nu poți să o uiți curând dat fiind faptul că are deja un altar dedicat ei. Și dacă inițial poate că festivalul era ca una dintre clătitele alea de început, când bucătarul nu prea știe câtă cocă să pună, acum credem că am trecut peste acel stadiu.

Ioana Bogdana se întreabă: oare cum ar fi fost dacă Teona nu se muta la ea în clasă într-a zecea? Dacă nu ajungeau amândouă în juriu la One World și dacă nu îi cunoștea pe Luca și Matei acolo? Probabil nu ar mai fi aplicat ca să fie voluntară Super pentru că trecuse deadline-ul de câteva zile și credea că nu mai are nicio șansă. Și n-ar mai fi ajuns organizatoare anul ăsta. Se întristează numai când își imaginează aceste scenarii. Și se gândește că și ea a evoluat odată cu Super. La fel e și Luca, directorul festivalului. Se gândește cum ar fi fost să nu organizeze prima ediție – o proiecție la Cinema Studio, când nu știa nici ce e ăla un partener media, nici ce înseamnă o finanțare. Când nu fusese voluntar la niciun festival de film încă, când a reușit să strângă doar 7 filme și să le proiecteze. De acolo, s-a ajuns la Super-ul de astăzi – cu 100 de filme din care nu am ales (din rațiuni organizatorice) nici jumătate.

1533508_987396931292674_791172071_n