Theodor Moise: Despre suferință, desen și fotografie

Pe Theodor Moise l-am descoperit pe Instagram @theodormoise. Imaginile produse de el m-au intrigat, fie că erau desene sau fotografii. Un tip de estetică care te îndeamnă la o mai atentă studiere a imaginii. L-am întrebat ce anume e în spatele lor. (Darius Sebastian)

eu

 

Fiecare dintre noi este suferind. Toată lumea suferă, doar că nu toți proiectează existența zbaterii. Societal se promovează, se comunică idealul omului fericit. Fericirea, un concept. Imposibilitatea atingerii acestui ideal duce la crearea de identități false. Identități ce trebuie să corespundă așteptărilor celorlalți. Dar, care nu ne reprezintă. Îmi crează repulsie. Trebuie să fim sinceri față de noi înșine: nu suntem fericiți. Fericirea definită. Sunt captivat de omul îndurerat, suferind, disperat, îndoit de durere. Din punctul meu de vedere aceasta este expresia puternică a unei societăți. Astfel se explică dorința mea, înclinația spre surprinderea siluetelor slabe, afectate.

„Doamna Fără Trup” împreună cu alte 3 lucrări fac parte dintr-o serie de ilustrații pentru cartea „The Man Who Mistook His Wife With a Hat” (n.r. Oliver Sacks, Omul care își confundă soția cu o pălărie, Editura Humanitas). Ilustrații realizate monocrom, prin care creez scene și încerc să surprind diversele afecțiuni descrise în carte.

 

 

ilustratie de carte -Boala lui      Cubidon

 

„În fiecare vară” este proiectul ce s-a finalizat într-o carte care cuprinde o serie de imagini de acum și atunci. Imagini ce au ca scop atât refacerea cât și captarea unor momente foarte intime, personale. Amintiri atât de clare, încât pare că s-au întâmplat ieri. Gârla, perdeaua furată din geamul bunicii, peștii și zmeul sunt doar câteva dintre elementele centrale ale copilariei mele.

 

carte- in fiecare vara

camera bunicilor -  in fiecare      vara

 

Restul imaginilor selectate sunt capete de serie, proiecte în desfășurare, experimente, idei.

 

octy

charecter design

tea

Theodor Moise este din Brăila și studiază grafică la Universitatea Națională de Arte din București. Este pasionat de artă încă de la vârste fragede, primele amintiri fiind din primele clase de grădiniță. Pe Theodor Moise îl puteți urmări pe Instagram @theodormoise